Facebook, între limpede şi tulbure

Este locul în care poţi afla ce cumpărărturi fac, ce bagă în gură sau cum stau cu viaţa amoroasă oameni de care habar nu ai şi pe care cel mai probabil n-ai să-i vezi niciodată în realitate. Cu excepţii care ating timid un cinci, poate zece la sută, „prietenii” din lista de facebook sunt, în fapt, oameni cu care nu ai nici cea mai mică legătură concretă, însă despre care afli şi-n culcare şi-n sculare, cele mai neînsemnate şi neimportante lucruri. Facebook a schimonosit însăşi noţiunea de prietenie, nu are nimic de-a face, nici măcar la nivel micropscopic, termenul de <<prieten>> cu ceea ce foloseşte şi trâmbiţează halucinant, vestita reţea. De vreme ce habar nu ai poate, ce mănâncă bunicii sau părinţii tăi la masa de prânz, nu ştiu în ce măsură ai putea să admiri sincer, sosul întins pe farfuria unui necunoscut, pentru ca mai târziu să-i consulţi şi biletele de avion pe care şi le fotografiază de parcă ar fi nişte opere de artă, sau degetele de la picioare care mângâie delicat, apusul de soare de pe plajă.

Avem cu toţii cel puţin un exemplar în „listă” care se roagă insistent zi de zi, prin ceea ce postează, să fie luat de guler şi scos cu şuturi în noadă din preţiosul grup de prieteni. N-am să înţeleg niciodată postările care conţin imagini cu pachete de ţigări, cutii de bere, bilete de călătorie sau spectacole, dulapuri, băi, paturi şi mai ales, farfurii cu mâncare. Genul acesta de postări cred că reprezintă epicentrul ororilor şi, din păcate, acestea predomină.

Ceea ce unii pricep greu este faptul că pe nimeni nu interesează ceva din toate acestea. Folosită prudent, cu măsură, această reţea poate veni în mod real în sprijinul fiecăruia. Oare cine nu-şi doreşte să fie măcar puţin admirat, să-i fie recunoscute meritele într-un anumit fapt de viaţă, să fie apreciat şi, prin toate acestea, să capete mai multă încredere în sine şi determinare. Da, avem nevoie să rămânem conectaţi într-un fel sau altul la pulsul social, să ne vedem, să fim văzuţi, să existăm în ochii cât mai multora în acel mod în care ne face plăcere şi dorim să existăm, deşi de cele mai multe ori totul rămâne doar o pură plăsmuire, ceva fabricat, către care tindem dar care din nenumărate motive, nu va fi atins niciodată.

Facebook oferă poveştile moderne şi înfrumuseţate de cele mai multe ori artificial, din viața noastră, şi ne face bine să ştim că alţii le răsfoiesc, le admiră, le vor şi ei. Linia care desparte suficientul de preaplin este însă extrem de subţire. Rişti, în mai puţin de un minut, să cazi într-un penibil pe care îl vor admira cei cinci la sută care te cunosc, dar şi restul de 95 la sută, care habar nu au cine eşti însă vor arăta şi altora ridicolul în care te scalzi. Efectele negative ale acestui gen de socializare, apar mai ales atunci când cantităţile de timp şi interes alocate, cresc.

Copiii şi tineri, spun studiile, sunt cei mai afectaţi de această dependenţă care în curând va fi omologată în DSM (manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale). Sună groaznic, însă este cât se poate de adevărat faptul că dependenţa de socializarea virtuală se poate transforma din plăcere, în diagnostic. Studii de specialitate au demonstrat că adolescenţii şi copiii care utilizează în mod excesiv facebook, au rezultate mai slabe la învăţătură, sunt mai bolnăvicioşi şi mai expuşi simptomelor şi afecţiunilor mentale. Sunt apatici, irascibili, trişti, deconectaţi aproape total de la realitate şi cad extrem de uşor pradă deprimărilor sau depresiilor. Delogarea de pe facebook prăbuşeşte în mod invariabil falsa ordine pe care tinerii şi-o compun zi de zi, hrănindu-se cu imagini care de cele mai multe ori sunt la polul opus al adevărului. Vor dispărea pe rând privitul în ochi, zâmbetul şi emoţia trăite pe viu, curajul de a spune partenerului, părintelui, şefului, exact ceea ce gândeşti şi ce simţi, fără teamă. Facebook şi în general, internetul, oferă senzaţia  unui curaj care nu există şi care, hrănit cu aceste „chimicale”, nu va creşte niciodată armonios şi viguros.

Medicii de specialitate corelează deja acest tip de socializare -în lipsa acută a socializării reale- cu narcisismul, tulburarea de personalitate antisocială, tulburare bipolară (trecerea bruscă de la o stare la alta până la depresii şi conflicte interioare grave), tulburarea de personalitate borderline (imaginea de sine distorsionată, prin care te simţi fara valoare si in mod fundamental imperfect) şi cu multe alte boli. Părinţii trebuie să manifeste precauţie în expunerea excesivă a copiilor, mai ales a celor mici, întrucât veştile referitoare la consecinţele care apar în urma acestor postări abundente, nu sunt deloc bune. Pe de altă parte, chiar şi cu atâtea dezavantaje, care în mod cert depăşesc ca număr avantajele, nu renunţăm sau renunţăm extrem de greu la acest tip de socializare.

Un drog care odată gustat, e aproape imposibil de eliminat, cel puţin brusc. Asta pentru că omul, prin structura lui, prin nevoile pe care le are, lipsurile, neajunsurile dar şi calităţile, părţile frumoase care îl alcătuiesc, are mereu nevoie de atenție, de recunoașterea sa ca valoare. Avem nevoie ca într-un fel sau altul să rămânem conectaţi, chiar şi în acest mod artificial, să ne vedem, să fim văzuţi, să existăm în ochii cât mai multora în acel mod în care ne face plăcere şi dorim să existăm. Poveştile de viaţă sunt alese, aranjate, vopsite şi servite celor de la care asteptăm un semn de admiraţie şi apreciere. Chiar dacă după ce părăsim reţeaua de socializare virtuală, constatăm că lucrurile sunt de multe ori departe de ceea ce, cu un minut în urmă, am arătat altora că tocmai trăim frenetic.