Din nou despre fericire

Daniel Săuca

La sfârșit de săptămână, din nou despre fericire, dacă tot a fost minunata Zi Internațională a Fericirii. Și în contextul în care nu încetez să mă amuz de nenumăratele studii vânturate la noi și aiurea prin mass-media. Cum spuneam, azi, despre fericire. „Cercetarea fericirii arată o imagine mai nuanțată asupra oamenilor, care se schimbă în timp și spațiu, arată ediția 2024 a Raportului asupra Fericirii, lansat miercuri de ONU. România se află pe locul 32 în acest clasament, la noi tinerii fiind mai fericiți decât seniorii. Dacă îi luăm în calcul doar pe cei tineri, nivelul de fericire al românilor îi plasează pe locul 8 în lume” (hotnews.ro). E de bine, probabil, dacă tinerii noștri sunt printre cei mai fericiți oameni din lume. Studiul, statistic, e amplu și pare bine documentat, realizat chiar dacă, de pildă, e discutabil că „emoțiile sunt suporturi semnificative pentru evaluările vieții”. Nu intru aici, firește, în complexitatea problemei și a miliardelor de definiții date fericirii. Mă întreb, oarecum perplex: oare chiar sunt tinerii români printre cei mai fericiți oameni de această vârstă? E greu de crezut și, totodată, greu de afirmat că nu e așa. Poate, totuși, statistic, tinerii românii sunt printre cei mai fericiți din lume. Oricum, această afirmație, generală, nu are prea mare relevanță. Cum anume se produce fericirea, starea de bine? Emoțiile pozitive sunt pe bază de TikTok? Într-o lume a dezordinii (și) morale, nu mă aventurez să emit „rețete ale fericirii” (sunt destule, și în minunatele cărți de „dezvoltare pesonală”). Închei, „pompos”, cu un citat dintr-un „specialist” în fericire, B. Russell: „Consecvența în scopuri nu e suficientă pentru o viață fericită, dar este o condiție aproape indispensabilă a unei astfel de vieți. Iar consecvența scopului se manifestă în principal în muncă” („În căutarea fericirii”, Humanitas, 2013, p.193). Un sfârșit de săptămână fericit!…

One Thought to “Din nou despre fericire”

  1. […] la noi tinerii fiind mai fericiți decât seniorii. Dacă îi… Articolul Din nou despre fericire apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment