De-ar fi toate ca spitalul…

Indiferent cât de cârcotaș ai fi, cât de anti-putere (pe foarte bună dreptate, din prea multe puncte de vedere) sau cât ai critica nenumăratele lipsuri și neajunsuri ori tocări injuste de bani de către cei care ne-au condus o vreme și ne conduc acum din nou, nu poți să nu recunoști un adevăr: Sălăjenii au una dintre cele mai moderne și salubre instituții medicale județene din țară. Am văzut zilele trecute imagini cu spitalul din Constanța precum și câteva cadre filmate într-o unitate spitalicească de renume din București, Spitalul CFR. M-am îngrozit. Am crezut că nu văd bine.

Dincolo de justificările absolut scandaloase ale celor care conduc aceste unități medicale, în care justificau în cel mai penibil mod că nu e ceea ce… se vede, dincolo de lipsa de investiții și sărăcia din aceste spitale – nicidecum singurele din țară – indolența, lenea și nepăsarea fac legea pe acolo. Mizerie ca în ghetouri, jeg stratificat, bandaje folosite, evident pline de bacterii și nenorociri aruncate pe la colțuri, toalete mai murdare decât cele de prin gări, faianță din anii ‘80, crăpată, sărită, pardoseli pe care trebuie să le rașchetezi de mizerie ca să le vezi fața originală, saltele pline de urină și doldora de acarieni și mizerie, găurite, paradite, paturi de pe vremea lui Pazvante, saloane care arată pur și simplu ca în filmele horror.

Imagini grotești, care te cutremură, te revoltă, te sperie. Locuri în care primesc tratament medical pacienți imuno-deprimați, cu boli grave, adulți și copii pentru care cel mai minuscule fir de praf reprezintă o amenințare la viață.  Nu ai cum să nu faci o comparație, și să constați că în Zalău, un municipiu inexistent pentru mulți, lucrurile stau altfel, spre norocul nostru, al celor care mai devreme sau mai târziu ajungem să trecem pragul celui mai mare spital din județ.

Pentru acest lucru, da, putem să-i lăudăm pe cei care s-au implicat și nu doar pentru investițiile făcute – multe din ele total inexistente în alte unități similare din municipii mai mari – ci și pentru curățenie, pentru siguranța și confortul pacientului, pentru faptul că, față de multe alte județe, avem parte de un act medical făcut în condiții aseptice, de siguranță. Nu e lucru puțin. Iar dacă privim și corpul medical din spitalul nostru, din nou trebuie să fim mulțumiți și să venim cu încredere la spital, indiferent ce ne aduce acolo.

E suficient să amintim că medici specialiști care trăiesc în Cluj, fac zilnic naveta la Zalău pentru că aici, spun ei, condițiile sunt cu mult superioare celor din municipiul vecin. Avem secții medicale de specialitate pe care alte spitale le așteaptă de decenii, aș aminti Oncologia, o ramură sensibilă și extrem de complicată, o secție ce necesită nu doar specialiști buni pe acest segment ci și oameni cu suflet care să știe să primească pacientul diagnosticat cu o boală din această categorie, să știe să managerieze, să ofere speranță, tărie psihică, să insufle încredere pacientului.

La fel putem vorbi și despre celelalte secții, indiferent că aducem în discuție Ortopedia, Radiologia, secțiile destinate copiilor, Pneumologia și toate celelalte. Aflu că mulți pacienți din țară întreabă deja de medicii noștri și sunt impresionați, aflând de la alții, despre felul în care arată Spitalul nostru și despre calitatea actului medical de aici. Cred că ne putem mândri cu acest obiectiv, poate cel mai important din câte există în fiecare oraș. Municipiul nostru are nenumărate lipsuri. Proiecte dureroase, rămase în veșnica așteptare, un bulevard paradit, în care ne măcinăm mașinile și nervii, obiective peticite, lucruri făcute de mântuială, însă, dincolo de toate acestea, trebuie să încercăm ca atunci când avem cu se să ne mândrim, să o facem fără rezerve. Nu vreau să laud formațiuni politice, nu vreau să laud lideri de partid sau orice altceva care are legătură cu politicul. Vreau să cred că pe viitor vom reuși să scoatem “nosocomiala” politică din absolut orice lucru care ne privește pe noi, cetățenii. Să nu mai fim nevoiți să asistăm la eternele contre politice de prin ședințele la nivel înalt, cu repercusiuni care se sparg invariabil, mereu în capul nostru.

Vreau să cred că cei puși să ne conducă, indiferent din ce formațiune politică provin,sunt capabili să își manifeste disensiunile politice și certurile dincolo de interesul cetățenesc și să o facă fără ca noi, cei mulți, să fim afectați, pentru că nu interesează pe nimeni nicio luptă politică și niciun ciolan, dintre noi, veșnicii aplicatori de ștampile electorale.

Pe noi ne interesează să fim conduși de oameni capabili, responsabili, cu suflet, cu viziuni și cu propuneri care să fie puse în practică și nu uitate prin sertare, cu anii. Spitalul Județean este un exemplu al reușitei; păcat că este printre puținele. Șoseaua de centură, bulevardul, Stadionul, Platoul de marmură, străzile principale care primesc de ani și ani doar petice lipite cu flacăra de la butelie, sunt doar câteva dintre marile proiecte care plâng, în continuare, privind la frumosul nostru Spital. Vor fi și ele la fel, cândva?

Alte articole

11 Thoughts to “De-ar fi toate ca spitalul…”

  1. Anonim

    Criticați, criticați, pînă face infractorul repetent Dragnea și gașca lui de tîlhari analfabeți lege împotriva celor care defăimează țara (așa a anunțat azi la „congresul” realegerii Lui Însuși). Urmează vremuri interesante, că pesediștii (inclusiv cei de la alde) sînt și inculți și răi, iar acel Dragnea vrea realmente să fie dictatorul României, nimic mai puțin!

    1. Anonim

      Pai a avut un astfel de proiect acum un an, derbedeul! Acum, cand dupa alegerile si simulacrul asta de la congres, a aratat clar cine e si ce vrea, daca mai era nevoie. Vin vremuri grele!

  2. Anonim

    El are 55 de ani, iar tîrfulița 25! Stă cu el din dragoste. De bani.

  3. Anonim

    V-a facut Barna spital, sa vedem cat va tine.

  4. Anonim

    cine sa faca treba? securistul si oierul ajuns primar? vai de el judet si Zalau, rusinea din NV.

  5. Anonim

    Chiar? Zău? Nu mai spune? La Cluj sau unde în celelalte județe nu există secție de oncologie?
    Cît despre spitalele și medicii din România: în țările normale mergi la spital să te vindeci, în România mergi la spital ca să mori!

  6. Anonim

    Securistul marc, baron local cu jigodia ciunt, betivul nosa, pop handicapatul, de asta Salajul se bate cu Teleorman pentru o scrijea de pita. Rusine ma golanilor, orasul arata ca dupa razboi. Bolsevicilor, va bateti joc de profesori si medici.

  7. Anonim

    Mentionez ca pe aceleasi coordonate ale unei bune organizari/dotari/curatenie/incadrare cu personal medical de calitate, se inscrie si Spitalul Crasna. Vizitati-l si va veti convinge !

  8. Anonim

    securistul Marc si comunistul Barna au facut spitalul modern. pentru ca ciume bune la suflet

  9. Anonim

    Vorbesc in cunostinta de cauza. De mai bine de 4 ani umblu prin spitale din tara, in Bucuresti, Cluj, Timisoara, Sibiu, dar conditii de spitalizare si igiena nu am intalnit in niciunul din spitalele de stat ca si la spitalul din Zalau. Doar la spitalele private unde dai bani seriosi am vazut conditii mai bune. DAR EXISTA UN „DAR” si nu-mi ajunge marimea caracterelor cu care sa scriu. TOT ASA UMBLAND PRIN SPITALE DIN TARA AM CUNOSCUT PESTE 20 DE MEDICI CU DIFERITE SPECIALIZARI , DAR NICIODATA NU AM PATIT CE AM AVUT „OCAZIA” SA INTALNESC LA SPITALUL ZALAU. MA REFER LA COMPORTAMENTUL SI PRACTICA MEDICALA A UNOR MEDICI DIN ACEST SPITAL. SI ACESTA ESTE CEL MAI IMPORTANT LUCRU, (COMPORTAMENTUL CADRELOR MEDICALE) MAI IMPORTANT DECAT DOTAREA SPITALULUI. MULTI PACIENTI „FUG” LA ALTE SPITALE DIN TARA SI EVITA SPITALUL DIN ZALAU. DE CE CREDETI? PENTRU CA AICI STAU 2-3 IN SALON, SAU PT CA AICI O FI MANCAREA BUNA, SAU PENTRU CA AICI E CURAT SI AVEM TERMOPANE? NUNU! EI PLEACA PENTRU CA AICI AVEM PERSOANE CARE NU AU CE CAUTA IN SISTEMUL ACESTA, PERSONAL MEDICAL CARE SE COMPORTA EXECRABIL, GRESELI MEDICALE INTENTIONATE SAU DIN NESTIINTA! VA MULTUMESC! ACEASTA E REALITATEA! EU DOAR VROIAM SA O REAMINTESC! SI AM PATIT-O PE PROPRIA PIELE!

  10. Anonim

    Așa este! Spitalul Judeţean din Zalău este la standarde europene. Este cum ar trebui să fie toate unitățile sanitare. Dar aţi fost recent la Spitalul de plămâni, spitalul vechi? CAP-urile de pe vremuri erau mai …primitoare. Stau la uşa specialistului zilnic câte 20-30 de persoane într-un coridor înghesuit, își suflă unu la altul în nas şi în gură, cu tbc, cu guturai, cu bronşite şi aprinderi de plămâni… Nu este o bancă unde să stea amărâtul cu pneumonie, febră şi apa curgându-i pe spate… Primirea la consultaţie se face, cică, pe bază de programare, parcă tu ştiai acum o săptămână că te vei îmbolnăvi… Ce se întâmplă acolo este mai mult decât bătaie de joc, este umilinţă pentru amărâtul de beteag… Acesta nu ţine de Spitalul Judeţean sau bolnavii de plămâni sunt o … categorie inferioară?!

Lasă un răspuns la Anonim Anulează răspunsul