Cultură de prisos

Actele culturale nu sunt pentru toţi, nu pot fi agreate şi, mai mult, îndrăgite de masa largă a populaţiei din urbea de sub poalele Meseşului. Bunăoară, la Festivalul Roman, publicul a fost mult mai puţin decât ar fi fost la o sărbătoare unde pe primul loc nu este istoria, ci tava de mici, ţapul de bere şi maneaua în difuzoare. Dacă unui bun număr de zălăuani nu dai circ şi pâine, lumea preferă să stea acăsucă, în faţa televizorului.
Sigur, până la urmă, orice manifestare – culturală sau nu – are un public ţintit şi nu poţi avea pretenţia să vină lumea să se zgâiască şi să caşte ochii ca la urs. Dar când în Zalău sunt voci şi başi care urlă că nu avem acte culturale, nici teatru, nici cinema, când pretenţiile şi cererile sunt la ele acasă, oarecum te-ai aştepta să vezi puţin interes când un festival istoric prinde viaţă. Dar nu, week-endul trecut mi-a demonstrat încă o dată că nu trebuie să ai asemenea gânduri, aşteptări ori speranţe. În timp ce clase de elevi din Baia Mare au venit cu autocarele să asiste la demonstraţiile de luptă şi la reconstiturile istorice puse în scenă timp de trei zile, prea puţini dascăli sălăjeni şi-au arătat interesul pentru a le prezenta celor din bănci o altfel de lecţie decât una strict citită din manual.
De altfel, nu pot spune că finalul săptămânii trecute mi-a reliefat ceva ce nu ştiam deja. Starea de fapt care însoţeşte orice expoziţie deschisă în oraş, unde la vernisaj se adună o mână de oameni, iar apoi vizitatorii sunt mai puţini decât poţi număra pe degete, este ceva obişnuit în Zalău. La fel cum obişnuit este ca la piesele de teatru aduse în cele două stagiuni de peste an susţinute de administraţia municipală să rămână locuri libere în sală. Ori, mai rău, să se audă, uneori, hăhăieli, râsete deşucheate, foşnăieli de pungi de pufuleţi ori plânsete de bebeluş.
La polul opus stau lucrurile dacă este vorba de paiaţisme şi petreceri cu aer câmpenesc, unde fiecare se poate destrăbăla în fum de grătare încinse şi în aburi de alcool. Acolo găseşti un public mult mai larg şi mult mai efervescent, mare amator de divertisment ieftin, Se ştie doar că nu puţini sunt românii care se uită în primul rând la preţ şi nu la calitate.
În aceste condiţii, te întrebi dacă mai este rentabil să se investească în manifestări culturale sub poalele Meseşului? Când simţi că oraşul nu merită efortul, ce te îndeamnă să continui? Ce te face să aduci mereu cultura la Mahomed, dacă lui Mahomed puţin îi pasă de ea? Probabil speranţa că undeva, o sămânţă tot va găsi teren fertil să încolţească şi să dezvolte în rândul generaţiilor viitoare un lucru care în cea actuală există prea puţin: dragul de cultură, de ceea ce ne deosebeşte de animalele din ogradă.