Romanii – unii dintre ei – poarta in interior o doza mare de snobism si infatuare. Nu pot preciza cat anume si in ce masura sunt ei constienti de acest bagaj pe care il cara zilnic in spate ca pe un gheb, dar cert este ca aceste asa zise trasaturi au devenit o caracteristica a modului lor existential. A avea cea mai tare masina a devenit in ultimii ani un “must have”, chiar daca vajnicul proprietar nu isi poate permite combustibilul pentru bolidul din parcare. A-ti scoli odraslele la cele mai fitoase si cool unitati de invatamant, precum si a le medita, infundand sume uriase de bani in buzunarele profesorilor este iarasi o trebusoara absolut necesara pentru numeroase familii salajene. La fel, salajenii se lupta acerb in vacante exotice si vile colorate ridicate in noile cartiere rezidentiale ale oraselor, in functii, in toale, in tot ce vad ei ca achizitie. In aceeasi ordine de idei se numara si vizitele dese facute de unii la Cluj, pentru a bantui mall-urile, a-si innoi garderoba, a umple salile de cinema si a-si prezenta tinutele vestimentare prin foaierele teatrelor. Toate astea – in timp ce la Zalau a dat chix orice intentie de a mentine deschis un cinema in oras, distractia preferata la poale de Meses fiind gratareala la iarba verde, in iz de bere statuta si fumaraie de mititei.
Sigur, salajenii nu sunt singurii romani care se prind in aceasta competitie diavoleasca. Nu, aici vorbim de un fenomen al spoielii mult mai larg si extrem de raspandit in spatiul carpato-danubiano-pontic, un fenomen care ataca atat clasele de jos, cat si pe cele care se tin la inaltime. Fiecare vrea sa concureze, fiecare identifica momente in care este musai sa epateze pe o raza de cativa kilometri. Sub acelasi leitmotiv al snobismului, aceiasi romanasi practica si scot la inaintare si o invidie groasa ca trunchiul de baobab. Cum a murit capra proprie, cum dorinta cea mai arzatoare este sa moara si iosagul vecinului, aceasta judecata avand oarecum rolul de a restabili echilibrul precar al compettiei “care pe care”. De fapt, este un stil obisnuit de viata acela dupa care primordial nu este doar ca romanul sa fie fericit, ci si ca ceilalti sa fie obligatoriu nefericiti, rezultatul fiind tot un scor onorant in clasamentul snobismului si al infatuarii.
Sigur, nu cunosc sa existe vreun remediu pentru aceasta cocoasa care ii deformeaza pe unii romani si nu stiu ce injectie le-ar putea inocula in schimb o doza substantiala de decenta si strictete nemteasca. Sangele latin este amestecat cu spiritul balcanic, iar tot ce iese din aceasta combinatie fatala este un bagaj genetic inclinat spre spoiala. Iar daca se poate sa fie afisata pe toate gardurile, multumirea unora nu poate fi descrisa in cuvinte. Cel putin, nu intr-un spatiu atat de mic cum este cel de fata.
