Când performanţa duce la desfiinţare

21 mai 2016 va rămâne o zi neagră în istoria handbalului feminin băimărean. A fost ziua în care HCM-ul a susţinut ultimul meci oficial. A fost ziua în care handbalul feminin românesc a pierdut o nouă echipă cu tradiţie. Formaţia care a încântat decenii la rând suporterii din judeţul Maramureş, probabil şi pe cei din alte părţi ale ţării, are acum soarta Oltchimului. Campioana din urmă cu două sezoane şi vicecampioana ultimelor două ediţii de campionat nu va mai evolua în sezonul viitor nici măcar în Liga Naţională din cauza problemelor financiare cu care se confruntă. Majoritatea jucătoarelor au ajuns deja la un numitor comun cu alte formaţii din Liga Naţională şi cu echipe din afara ţării. Pentru ele, handbalul nu s-a încheiat odată cu „moartea” HCM-ului, însă, pentru suporterii inimoşi care luaut cu asalt Sala Sporturilor „Lascăr Pană” la fiecare meci al favoritelor, desfiinţarea echipei înseamnă o pierde imensă. Acei plătitori de taxe şi impozite, din al căror buzunar a fost susţinută această echipă, au cel mai mult de suferit.
O mână de oameni a încercat, din banul public, să facă performanţă, probabil mai mult decât i-ar fi ţinut buzunarul, iar acum, are de suferit întreg Maramureşul. O mână de oameni pentru care nu a mai contat nimic atunci când a fost vorba să obţină performanţe într-un termen foarte scurt, vor fi arătaţi cu degetul în perioada următoare de cei care-şi plătesc dările la stat la zi şi care ar fi vrut să vadă HCM-ul în Liga Naţională şi în sezonul viitor.
Jucătoarele străine care au venit la Baia Mare pe bani „grei” pentru a face performanţă au plecat fără niciun regret, lăsând în urmă doar câteva lacrimi de adio, poate şi acelea, doar pentru a face o ultimă impresie. Do Nascimento, Jezic, Abbingh sau Pineau, care a fost făcută victimă naţională în urmă cu puţin timp, vor evolua la echipe unde vor avea o viaţă cel puţin la fel de bună ca la Baia Mare, fără să le pese că lasă în urmă o echipă aflată în pragul desfiinţări.
La HCM Baia Mare, la fel ca la CSM Bucureşti, s-au dorit peformanţe poate prea mari pentru potenţialul unei ţări cum este România. La cele două cluburi s-au investit sume colosale pentru a se obţine rezultatele dorite, iar naţionala României are prea puţin de câştigat de pe urma acestor investiţii care sfidează oarecum economia ţării.
Pentru jucătoare, Baia Mare a devenit deja un subiect de domeniul trecutului, însă, pentru maramureşenii lăsaţi cu ochii-n soare, desfiinţarea echipei va rămâne o rană nevindecată mult timp de acum înainte.

Alte articole

One Thought to “Când performanţa duce la desfiinţare”

  1. Vio

    Bravo ! Frumoasa si competenta analiza . Mercenarele au plecat fara sa privesaca in spate in alte zari , unde sa gaseasca alti fraieri .. Exagerarile duc la desfintare ! Urmeaza CSM Bucuresti ! In curand, nu mai mult de un an ! Dar la Zalau voleiul sau handbalul ?

Leave a Comment