Aveți dreptate!

Daniel Săuca

Au dreptate cei care critică în aceste zile Antena 3 pentru manipularea, propaganda, isteria făcute cu ocazia celebrului proces al „Varanului”. Numai că nici acești critici (mai mult sau mai puțin de ocazie) nu se văd pe ei înșiși. Adică, nici ei nu prea respectă nicio regulă. Așa că, pilda cu „aruncatul pietrei” rămâne valabilă și în contextul laic, secular al României „post-revoluționare”. Ca și alte pilde, proverbe, expresii despre ipocrizie. Nu vă răpesc plăcerea de a le redescoperi singuri. Au dreptate cei care afirmă că lupta finală (evident, lupta între Bine și Rău…) pentru Cotroceni se va da între Victor Ponta și un candidat de „dreapta”. Cine va fi acest candidat rămâne de văzut, de analizat, de ghicit în zaț. Iohannis? Tăriceanu? Vor candida Diaconescu și Macovei? Și câte alte întrebări, isterii, flegme, lături, postări (uau, iar vine sezonul postacilor de pe neturi!) se vor revărsa de pe ecranele și desktopurile patriei până când cucuveaua de la Cotroceni își va afla consortul. Și apoi, vine iar sezonul „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Chiar vreți exemple? Au dreptate cei care susțin că România „profundă” se află dincolo de știrile de pe „sticlă”. Și dacă, totuși, știrile gen „de la ora 5” sunt reale? Au dreptate cei care critică guvernarea, politica, justiția, sănătatea, presa, primăriile, consiliile județene, partidele, drumurile, apa, soarele, luna de pe cer. Întotdeauna mai e ceva de făcut și de criticat. Mă mai întreb (probabil retoric): de ce e atât de greu să ne criticăm pe noi înșine? De ce nu suportăm să fim criticați? Au dreptate cei care așteaptă o altă Românie, investiții mai multe și mai cornute, mai multă dreptate, mai puțină hoție, biserici mai aproape de enoriași și de nevoile lor sociale. Toți au dreptate! Chiar și cei care așteaptă (cam pe degeaba) „oameni noi”. Ca și cei care nu mai așteaptă nimic!

2 Thoughts to “Aveți dreptate!”

  1. Anonim

    mult ai pupat tu in fund pe pesedisti, acum faci pe lupul moralist

    1. sec de buturuga

      este un profesionalist, la fel ca Badea si Gidea 🙂
      si e posibil sa simta vantul schimbarii si sa se dea si cu astia, care vor (re)veni 🙂
      Ponta e naspa, mai ales ca are si PSD in spate, dar nici cu Iohannis nu imi e rusine ! iar ceilalti candidati, sunt la deruta. Tariceanul, nu mai sti ce reprezinta: dreapta sau stanga? Macovei se vrea „oarba de la justitie” dar singura nu o sa faca nimic. Iar Diaconescu, bine la caracterizat cineva „vesnicul pierzator”

Leave a Comment