Atunci când spitalul doare

Spitalul nu a fost şi nu va fi niciodată, un loc în care să mergi cu plăcere sau în care să te simţi liniştit şi confortabil. Drumurile către o unitate medicală sunt, mai mereu, presărate cu teamă, giji, suspiciune şi tristeţe. Ajuns într-un spital, după ce poate ani de zile ţi-ai plătit asigurări sociale cât pentru o sută de spitalizări, fără să foloseşti, pentru cârpăcirea sănătăţii tale, vreun leu din cei daţi, te năvălesc o sumedenie de situaţii, de trăiri, care mai de care mai nefericite.  De la starea de surescitare a personalulu medical – a unei părţi, de fapt, ca să nu trezim indignare, generalizând, până la trântitul găleţilor cu apă de către personalul de serviciu care asigură curăţenia, stresat şi el până în măduva mopului, de tot soiul de probleme.

Fie că te confrunţi cu aruncatul în faţă al fişelor medicale sau a biletelor de internare-externare, într-un sictir desăvârşit, fie că te trezeşti cu un tratament demn de filmele de groază, atât prin limbaj, atitudine cât şi prin în sensul de îngrijire şi medicaţie, trăieşti de cele mai multe ori scene deosebit de neplăcute. Tu, ca pacient “simplu”, om fără influenţă sau fără să posezi vreun scaun capitonat, în vreo instituţie din urbe şi fireşte, fără prea mulţi bani rămaşi după ce achiţi facturile şi pe mama lor. Acolo, printre gemete şi perfuzii, ajungi să te întrebi cu ce Dumnezeu ai greşit în viaţă de ajungi, oricum în suferinţă fizică fiind, să mai fii marcat şi psihic într-o astfel de instituţie în care trebuie să beneficiezi de o atenţie deosebită şi de o îngrijire, inclusiv pe fond psihologic, aparte.

Pentru că nu te duci nici la restaurant, nici la cinema şi nici la săniuş, ci ajungi într-un loc pentru că eşti bolnav, eşti – tu sau cineva drag- în suferinţă. Pornind de la toate acestea, cazul copilului “ţigăncii”- aşa cum au gratulat-o pe biata femeie, câţiva pseudo-cititori ai articolului apărut în cotidianul nostru, este, din păcate, doar unul din sutele de cazuri care se petrec zi de zi în multe din spitalele ţării. Femeia în cauză, un om simplu, de la ţară, fără posibilităţi materiale excepţionale însă având o atitudine demnă şi un limbaj cu mult peste unul mediocru, ne-a povestit, tremurând toată, prin ceea ce ea şi fiul ei minor, operat de apendicită perforată acută, au trecut în aceste zile, în cea mai importantă instituţie sanitară din judeţ.

Este greu de crezut că o mamă aleargă din fascinație, pe la redacţii, să-şi spună necazul, doar de dragul de a denigra un cadru medical pe care nici nu l-a cunoscut până acum, în timp ce copilul ei se află într-o stare destul de incertă, după mai multe zile de la operaţie, pseudo-transferuri incerte, zile în care ar fi fost firească mai degrabă o vindecare în curs, decât o infecţie urâtă, care nu se mai vindecă şi e din rău, în mai rău. Este greu de incriminat un părinte care vine şi îţi spune plângând că, doar la auzul paşilor unui medic, copilul face pe el de frică, la propriu, cum este la fel de greu de crezut că un copil ar putea juca un astfel de teatru pe un pat de spital. Un copil trăind complicaţiile nedorite ale unei aparent-banale operaţii, din motive pe care nu suntem în măsură să le comentăm (deşi ne-au fost prezentate în amănunt, de către mamă) aceasta fiind, fireşte, opinia ei. Medicul care a efectuat această operaţie are sau poate avea (pentru că domnia sa a refuzat să ni le expună) motivele şi explicaţiile sale, care pot fi, evident, cel puţin la fel de pertinente şi adevărate ca şi acuzaţiile care i se aduc de către o mamă disperată. Dincolo de ceea ce spun un copil terifiat şi o mamă făcută în toate felurile, de la neşcolarizată până la impertinentă sau nebună, de diverse persoane care au mai mult sau mai puţin legătură cu acest caz, cert este că fum fără foc nu iese niciodată. Văzând comentariul unui cetăţean, am descoperit căunele practici ale acestui medic pe care femeia în cauză îl face direct răspunzător de situaţia copilului, nu ar fi tocmai „unicate”, şi nu s-au perpetuat doar în Spitalul Judeţean Sălaj. La Sibiu, şef de secţie chirurgie pediatrică fiind, medicul nostru, altfel, un bun specialist şi cu mulţi ani de experienţă în spate, s-a trezit cu teancul de demisii pe masă, din partea secţiei ATI (anestezie şi terapie intensivă).

De ce şi-au dat demisia, în bloc, medicii sibieni, la vremea respectivă? Scrie presa vremii că medicul intra în blocul operator încălţat cu ghetele cu care umbla pe stradă, opera îmbrăcat în hainele cu care venea de acasă, în condiţii de igienă şi siguranţă incerte. Că se băga peste deciziile unui anestezist (lucru extrem de grav, dacă este real) că lua pacienţii din îngrijirea ATI-ştilor (care răspundeau de pacienţi înante şi imediat după operaţie) aplicându-le tratamente după voinţa domniei sale, că lucrurile, în general, pe această secţie, mergeau prost şi că toate aceste situaţii duceau către evoluţii post operatorii cu un prognostic medical cel puțin rezervat. Desigur, nu stă în puterea noastră să facem anchete medicale, de specialitate, sau să stabilim vinovăţii ori situaţii de malpraxis. Ceea ce putem face, ca presă, indiferent cum ne numim sau ce trust reprezentăm, este să semnalăm aceste cazuri care iată, au rădăcini “infectate” mult mai adânci decât cele de o săptămână sau o zi, şi nu doar aici, ci şi prin alte clinici din ţară. Este de datoria noastră să facem cunoscute aceste cazuri, păstrând pentru fiecare din părţile implicate rezerva dreptului la replică şi „prezumţia de nevinovăţie” care funcţionează şi în mass-media, cel puţin din punct de vedere moral.

Aşadar, dacă o amarâtă „neşcolarizată şi impertinentă”, şi ţigancă pe deasupra, chiar dacă ea e o femeie normală, cu bun simţ, curată, cu vorbele la ea, cum se spune, dacă o femeie săracă, pentru că acesta este cuvântul cel mai potrivit, plânge de o săptămână de teamă să nu-şi piardă copilul şi cere ajutor ca acesta să fie mutat oriunde altundeva numai să nu mai fie pe secţia de chirurgie pediatrică a spitalului din Zalău, dacă ea a avut mai mult curaj decât alţi pacienţi care doar au înghiţit în sec sau au povestit pe la rude ce au păţit pe acolo, atunci este clar că ceva, undeva nu e în regulă. Şi că instituţiile care răspund, trebuie să facă puţină lumină şi să cerceteze, pe bază de probe concrete, de declaraţii, de fişe privind starea reală a pacientului şi cauzele care i-au înrăutăţit situaţia fizică şi psihică şi să facă…dreptate. Prin măsuri  sau acţiuni conforme cu situaţia de faţă. Sunt necesare răspunsuri calificate, concrete, chiar dacă ele dau dreptate unei părţi, sau celeilalte. Acesta a fost şi este, de fapt, scopul materialelor noastre. Nu ne erijăm în judecători, în comisii de specialitate, în anchetatori. Ceea ce facem, asumându-ne înjurăturile, “castanele” şi toate consecinţele neplăcute aferente, este să ducem mai sus disperarea, necazul sau problemele unor oameni pe care alţi oameni, mai bine îmbrăcaţi, cu mai multă şcoală şi cu o situaţie materială aflată la ani-lumină faţă de a lor, nu pot, nu ştiu sau nu vor să le gestioneze în mod uman. Un om aflat în suferinţă, mai ales când vorbim de copii sau bătrâni, are nevoie de înţelegere, răbdare, şi multă delicateţe. Altfel, până la greşeală şi dezastru, nu e decât un pas.

De suflet…sigur,  nu are nimeni pretenţia; ca să pui suflet, înţelegere, empatie şi poate şi un zâmbet, atât de necesar şi binefăcător în astfel de meserii, sunt necesare mult mai multe calităţi decât cele dobândite în facultate şi rezidenţiat. Calităţi pe care nu ţi le dă nimeni: te naşti cu ele. Medicii de care avem nevoie şi care există încă, inclusiv în spitalul Judeţean Sălaj, nu ţipă, nu se enervează în faţa pacienţilor, nu se agită, nu trântesc telefoanele, indiferent cât le este de greu sau câtă dreptate au. Indiferent cât de dificil, neşcolarizat sau sărac este un bolnav.  Pentru ei, pacientul este mereu cel care trebuie înţeles, ajutat, mângâiat şi vindecat. Indiferent că bolnavul e rege, director, zugrav, neşcolarizat, şi indiferent dacă  e român, maghiar sau… ţigan.

Alte articole

One Thought to “Atunci când spitalul doare”

  1. Anonim

    FLORINE sunt nervos pe scurt apare zero comentarii de ce ???? oare ? am incercat in doua zile consecutiv si e adevarat ca am relatat mai amplu cazuri privitor la situatia mea in relatie cu sistemul sanitar dar am respectat politetea si cand sa trimit comentariile surpriza apare EROARE de ce ????? ramane o intrebare .

Leave a Comment