Aţi murit?! Ne cerem scuze!

Nu îmi amintesc ca în ultimii 25 de ani, de când am trăit iluzia că democraţia a aterizat şi pe pământ românesc, să fi auzit din partea unor oameni aparent sănătoşi la cap, ceva mai jegos şi mai grotesc decât ceea ce am auzit în aceste zile. Însă am trăit să o aud şi pe asta: scuzoaiele false şi pline de bacterii, prezentate public de patronii odioasei firme Hexi Pharma. Scriam acum mai bine de o săptămână despre acest subiect, înainte ca analizele aşa-zis dezinfectanţilor produşi de această societate criminală să fie făcute publice. Spuneam că este de neînţeles cum încă multe din spitalele ţării, inclusiv cel judeţean din Zalău, să mai folosească în exercitarea unui act medical de care depinde sănătatea sau viaţa unui om, aceste substanţe.

Soluţii apoase care iată – este deja dovedit – au fost diluate de peste 2.500 de ori (până la 4.000 de ori, ceea ce e greu de imaginat). Oare mai era cazul să se stea pe gânduri când deja trecuseră săptămâni bune de la izbucnirea acestui scandal al cărui final era cât se poate de previzibil? Oare un om cu frica lui Dumnezeu şi cu teama că ar putea avea pe conştiinţă zeci, poate sute de vieţi, nu ar fi stopat, cu orice risc, folosirea acestor nenorociri? Aş fi refuzat, – iar acum nu fac decât să repet ceea ce am scris acum zece zile – în calitate de manager, să mai folosesc, chiar dacă eram acoperit de contracte şi alte hârtii, substanţe care fac obiectul anchetelor, percheziţiilor şi scandalurilor- monstru.

Mi-ar fi fost teamă, frică. Şi pentru oamenii pe care îi am sub responsabilitate dar şi pentru mine, pentru conştiinţa şi liniştea mea. Quod erat demonstrandum: da, apă chioară în toate spitalele României, pe post de dezinfectant! Armă letală, moarte sigură, fără să spunem vorbe mari. Sigur, nu vreau să spun că ar fi fost simplu să te apuci de capul tău să găseşti, împreună cu toată echipa, o soluţie fie ea şi provizorie, în lipsa unor contracte, a procedurilor etc. Dar discutăm despre o problemă de viaţă şi de moarte iar birocraţia, incompetenţa şi hoţia din acest minister au distrus deja destule vieţi până acum. Ideea de bază este una singură: cu apă chioară parfumată s-au dezinfectat spaţiile, instrumentarul, blocul operator din spitale sau secţiile ATI, saloanele şi câte şi mai câte, din multe spitale din ţară.

Oare vom afla vreodată câţi s-au îmbolnăvit, infectat sau câţi au murit cu zile, în spitalele din ţară, din cauza asta? Oare victimele din Colectiv dar şi arşii de zi cu zi care se zbat pe paturi de spital, copii, bătrâni suferinzi, câţi dintre ei nu s-au putut vindeca doar pentru faptul că rănile, operaţiile şi tot ce ţine de un mediu septic dintr-o unitate medicală, a fost întreţinut şi curăţat cu diluţii botezate de mii de ori cu apă? Dumnezeu ştie. Ceea ce ştie şi un om care nu are legătură cu medicina este faptul că bolile sau decesele provocate de infecţii, de la cele mai banale până la cea supremă – septicemia, pot fi cauzate cu vârf şi îndesat de folosirea acestor soluţii mincinoase. Cu riscul să vă lovească vărsăturile, citiţi şi vă cruciţi: „În urma rezultatelor anunțate astăzi (joi, n. red), Hexi Pharma își cere scuze, public, atât medicilor și personalului medical cât și tuturor persoanelor care au fost sau ar fi putut fi afectate de aceste neconformități. În numele tuturor angajaților Hexi Pharma, ne dorim ca vinovații să fie găsiți cât mai repede. Toate produsele vor fi retrase în cel mai scurt timp, fabrica și firma și-au încetat deja activitatea și au demarat de ieri procedurile legale pentru închidere. De asemenea, ne cerem scuze către mass media dar, ca urmare a începerii procedurilor de urmărire penală, începând de ieri ni s-a interzis să mai dăm declarații în presă.” Mai mult decât atât, în clumea ironiei, tot patronii acestei firme cer… pedepsirea vinovaţilor.

Prin urmare, un atentat la viaţa bolnavilor, un act incalificabil de hoţie cu consecinţe posibil – criminale, îl numim, metaforic “neconformitate”. Că avem un sistem sanitar bolnav la cap – asta nu mai e o noutate pentru nimeni. Medicii din Zalău s-au dus cu toţii, grămadă peste conducerea spitalului şi au cerut disperaţi ca aceste substanţe să nu mai fie folosite, lucru pe care noi am îndrăznit să-l sugerăm în urmă cu o săptămână. Medicii din Şimleu se umpluseră oricum de bube şi eczeme cu mult înainte ca acest scandal să explodeze iar acest lucru ne poate face să realizăm ce produse ieşeau pe poarta acestei fabrici nenorocite, pusă în acest moment sub acuzare în mod oficial, de către procurori. Nu ştiu care dintre cele două fapte este mai gravă: să stopezi folosirea unor substanţe de importanţă vitală, care fac obiectul unor anchete, percheziţii şi scandaluri, deşi melcul de la Minister nu a sosit încă cu circulara, sau să încerci, împreună cu factorii de decizie, să găseşti o altă soluţie care să te ferească de consecinţe nenorocite? Probabil că, în final, vom fi nevoiţi – prin atitudinea lamentabilă a celui mai blestemat minister românesc, să acceptăm astfel de scuze, care vin sub formă de dezinfectant pentru “ştergerea” vinei. De data aceasta nediluat, ci în concentraţie maximă de nesimţire şi mai ales iresponsabilitate criminală.

One Thought to “Aţi murit?! Ne cerem scuze!”

  1. Tăunu

    Lepra de patron român loveşte din nou. După ce a otrăvit românii cu produse infestate cu E Coli, Salmonela, enterococi fecali, acum loveşte în sănătate. Se pare că, în cei 8 ani de când sistemul mafiot a permis existenţa Hexi, în ţară au murit multe mii de români infectaţi cu infecţii intraspitaliceşti. Dacă Tolontan şi grupul lui au meritul de fi dat prima lovitură mafiei din sănătate, au pornit avalanşa apoi, Cioloş are datoria să o rupă. Numai un guvern tehnocrat poate face asta, nu are obligaţii faţă de politicianul român veros !

Leave a Comment