An şcolar cu pantalonii-n vine

Noul an şcolar prinde, din nou, autorităţile, pe picior greşit. Şi nu pentru că nu ar fi ştiu care sunt problemele din teren, ci pur şi simplu pentru că nu le pasă. Ori pentru că le este prea lene să ia măsurile necesare.

Aşa se face că astăzi, clopoţelul a sunat în unităţi de învăţământ fără autorizaţie sanitară, adică fără apă curentă şi cu WC-ul în fundul curţii, ca pe vremea bunicii, fără stocul de lemne asigurat acolo unde sălile de clasă sunt şi acum, în secolul 21, încălzite cu sobe pe lemne. Asta ca să nu mai punem la socoteală că judeţul are şcoli pentru care autorităţile nici nu s-au sinchisit să le împrejmuiască! Practic, graţie miserupismului celor plătiţi să le pese, să facă şi să dreagă, pruncii noştri nu au condiţii pentru a se spăla pe mâni după ce se şterg la fund în toaleta şcolii, vor scrie mănuşi pe mâini şi vor fi expuşi pericolelor de tot felul. „Şi ce dacă? Aşa a fost şi în alţi ani, în condiţiile astea am învăţat şi noi şi uite ce departe am ajuns!”, pare să se-audă din direcţia celor cu musca pe căciulă.

Pentru ca tabloul începutului de an şcolar să fie complet, nu putem omite situaţiile acelor şcoli şi grădiniţe din judeţ unde în ultima săptămână de vacanţă încă se zugrăvea, sălile de clasă erau cu susul în jos, ori cele unde, vineri după-amiază s-a făcut deratizarea. Şi-apoi să mai spună cineva că în învăţâmânt cele trei luni de vara nu-s vacanţă în toată regula!

Trist este că autorităţilor nu li se pare nimic nepotrivit în toate acestea, că doar abordarea cu frâna de mână trasă este una împământenită şi nu a făcut niciodată rău nimănui.

Nu-i niciun bai că ultima repartizare pe post a cadrelor didactice s-a făcut în vinerea de dinaintea începerii cursurilor! Neah! De ce ar fi? Ori că la catedră pot ajunge persoane ce nu au nici în clin, nici în mânecă cu pedagogia ori cu materia pe care urmează să o predea copiilor noştri! Ori „profesori” de nota 5! Atâta doar că la final de an şcolar ne întrebăm ce-i cu rezultatele penibile de la Evaluarea Naţională ori cu eşecurile de la Bacalaureat! Ce pretenţii de performanţă mai putem emite de la pruncii noştri, când la clasă îi predă un prof ce s-a dat de ceasul morţii pentru a scoate o amărâtă notă de trecere?!

Leave a Comment