Mai tăiaţi din ele, daţi-le naibii!

Am alergie la tăieri şi tăieturi. De la înţepatul porcului în grumaz şi până la conotaţia, chiar mai sinistră, pe care “tăierea” o are, de nişte ani buni, în vieţile românilor. Tăieri de salarii, de burse, de alocaţii, de drepturi, când e vorba, fireşte, de omul “simplu”. Tăieri de pensii, de ajutoare sociale, de subvenţii absolut necesare şi de multe, nenumărate alte tăieri. Nu cred că sunt singurul care intră în trepidaţii, şi de grija zilei de mâine dar şi de furie, când aude de eternele tăieri, ca soluţie unică şi salutară pentru economia românească, oricum găurită şi regulată prin toate orificiile de mafioţi şi şmecheri. Nu ştiu cum se face că ne paşte mereu, acelaşi ghinion.

Cum e vorba de „redresat” ceva – zbang! În capul plebei, cu toate măsurile! Evident, există la un moment dat în viaţa oricărei societăţi, probabilitatea nefastă ca drepturile, mai ales cele băneşti, să fie tăiate sau înghețate. Însă la noi, de 25 de ani, parcă se tot taie, după ce şi în alte timpuri oricum s-a tăiat ca la balamuc. Din tăiere în tăiere, ne întoarcem mereu, ciclic, de unde am plecat. Am acordat un vot sănătos de încredere acestui Guvern însă iar încep să mă înţepe gânduri şi temeri din ce în ce mai urâte. Pentru că înainte ca aceste noi tăieri sau „înghețuri” să fi fost vehiculate, mi-am dorit ca acest guvern tehnocrat (până la proba contrarie, mă rog) să facă cel puţin câteva din lucrurile cu adevărat importante pe care guvernul cu care am dat de pământ, nu le-a făcut. Nu am auzit, de la instalare, nici o măsură din gurile tehnocrate cu privire la recuperarea banilor furaţi, nu am văzut nici Guvern nou, nici DIICOT vechi, nici preşedinte nici pe nimeni şi nimic care să spună, concret, măcar o măsură şi să ofere un exemplu prin care miliardele de euro furate, încep să fie recuperate.
Să aud sau să văd negru pe alb, x sumă de la y mafiot. X milioane de la z ţepar. X miliarde de la z evazionist. Şi aşa mai departe. Nu am auzit nicio măsură, care oricum ar reprezenta mama urgenţelor, cu privire la crima organizată – pentru că acesta este cel mai potrivit termen – în dezastrul care arată ca o rană vie, tăierea cu drujba a aurului verde al patriei, jefuirea pădurilor şi nenorocirile care vin în urma acestei crime comise în special în folosul unui mare concern austriac. O iau casele la vale cu bătrânii în ele cu tot, dar de 25 de ani abia avem o lege căcăcioasă în acest sens, şi aceea vai steaua ei, timp în care camioanele şmecherilor austrieci ies, cu acte în regulă, cu zecile peste graniţă.

La ei, evident, fiecare copăcel este ocrotit prin legi demonice, lucru absolute normal în orice societate sănătoasă la cap care vrea să mai respire şi peste 50 de ani şi nu doar pe termen limitat. Nu am auzit nici o silabă legată de situaţia copiilor care trăiesc în cea mai cruntă sărăcie, şi nu mă refer doar a cei rămaşi fără părinţi, care plâng în spatele gratiilor prin orfelinate, ci şi la cei care au părinţi şi care se zbat alături de ei în cea mai cruntă sărăcie. Procentul, potrivit ultimelor studii, este de 35 către 40 la sută din total. Un procent dezastruos.

Nu am auzit o vorbă despre modificarea legilor strâmbe şi imbecile, de la legile care guvernează universul oricum plin de găuri negre al persoanelor cu dizabilităţi, pe care le chemăm periodic pe la cozi și comisii, să vedem dacă nu le-a crescut cumva piciorul pierdut sau mâna amputatâ ori dacă vreun copil nevăzător nu cumva, Doamne-fereşte, vede peste noapte şi statul îi dă în continuare bani. Sau a legilor care fac imposibilă viaţa copiilor instituţionalizaţi şi pe care statul face tot posibilul să-i lase şi fără părinţii care fac ceea ce ar fi trebuit să facă cei care i-au conceput şi născut şi îi aduc pe micuţi în pragul sinuciderii. Sau legile, de un cretinism nemaiîntâlnit, care guvernează vieţile bolnavilor incurabil, ale veteranilor sau văduvelor de război, ale pensionarilor, oamenilor care au făcut ceva pentru ţara aceasta şi multe, nenumărate alte legi care ne fac de ruşine societatea şi pe noi ne bagă în groapă înainte de vreme. Nu am auzit o vorbă despre banii şi averile moşului mafiot Oltean, în schimb aud zilnic cum se tăvălea libidinosul ăsta prin aştenuturi cu toate panaramele, de parcă asta ne interesează pe noi şi nu banii, miliardele, recuperate de la clovnul ăsta îmbătrânit în hoție și zeflemea. Nici despre banii de recuperat de la doamna Udrea nu aud nimic, deşi, cu toate conturile aşa-zis blocate, scoate pe loc milionul de euro pentru cauţiuni, bani de împrumut, cică. Iar exemplele pot continua până ne apucă dimineața.

Despre toate acestea şi multe altele despre care ar fi trebuit să auzim, dracului, de o mie de ori până acum, înaintea oricăror tăieri şi tăieturi, nu, nu aude nimeni nimic. Auzim doar că „proasta” care a predat 30 de ani la Bărnuţiu, rămâne cu pensia ciuntită sau, cât mai poate să muncească, cu un salariu de aceeaşi neasemuită mizerie, după decenii de catedră. Auzim că „fraierul” cu plămânii negri, după 40 de ani de muncă în mina Sărmăşag, abia îşi poate plăti medicamentele şi hrana, din minunata pensie. Sau că amărâta care 35 de ani a luat zi de zi, la 5 dimineaţa, drumul Armăturii, caută mărunţişul prin căptuşeala ruptă a genţii, să-şi ia un paracetamol la ofertă, că la altele care s-o pună pe picioare nici nu poate visa. Despre toate astea auzim imediat cum se schimbă un om important, un preşedinte, un guvern, un sistem sau orice altă entitate pusă în fruntea pălmuită a acestui popor. Nu mă grăbesc doar să critic măsurile de austeritate care, la nici câteva zile de la instalarea acestui Guvern presupus-tehnocrat, deja se prefigurează. Cu siguranţă, raţiuni sau, mă rog, explicaţii alambicate ar putea exista dar domnilor aleși, de noi sau de voi, poftiți la cruda realitate, luați de îmbucați niște viață, trăită cu 700 sau 800 de lei pe lună. Mâncați, îmbrăcați-vă, încălziți-vă, cumpărați medicamente și încercați să și zâmbiți în banii ăștia. Așa trăiesc milioane de români. Sute de mii de copii. Zeci de mii de bătrâni. Poftiți, luați cu încredere, pentru că doar așa puteți realiza cu adevărat ce înseamnă viața pentru mulți români și până unde merge chinul din traiul ei! Poftește doamnă ministru de finanțe, cu toată tehnocrația, și trăiește dumneata „muncind pe 2 lei așa cum muncesc și oameni din țările africane sau din India, fără să se plângă”, așa cum jignești sute de mii de români plătitori de taxe și impozite, prin declarațiile pe care le faci plenar. Și dumneata și toți ceilalți care veniți cu nasurile alea de ceară și sfătuiți românii să nu se mai oftice că au salarii de rahat, pensii de mizerie sau că muncesc zi de zi pe doi lei, așa cum o recunoașteți, într-un tupeu inimaginabil, aproape toți!
Chiar și fără această critică numită de cei care trăiesc în alte spații siderale, „populistă”, nu pot să nu văd cum nu se fac atâtea alte lucruri care trebuiau făcute de ani de zile, că nu se iau măsuri ce trebuiau luate de decenii, că nu se dă în cine trebuie şi nu e jupuit hoţul, mafiotul şi nesimţitul și nesătulul, ci tot omul simplu care trage ca un fraier pentru bunăstarea şi burdihanul celor de sus sau binele celor cocoţaţi în poziţii prin mită, influenţă şi relaţii. Spuneţi-le românilor de tăieri, din nou, mai ales acum, şi veţi avea parte, de la tehnocrat până la vila prezidenţială (care de un an e tot într-o renovare de milioane), de surprize pe care nici nu le bănuiţi.
Pentru că oamenii s-au săturat, şi cei care au rămas dezamăgiţi, acasă, şi cei care, prostiţi sau nu de socotelile extrem de precise ale altora, mai mari ca ei, au ieşit în stradă să schimbe un Executiv şchiop, cu altul care are două picioare stângi, plus bonus un preşedinte care este literalmente pe dinafară din toate punctele de vedere cu ceea ce se întâmplă cu adevărat în această ţară. Şi peste toate astea, vor veni în curând sloganurile electorale, aceleaşi lătrături greţoase, mincinoase şi perfide, care vor aduce eternele promisiuni şi vorbe mari şi care, aşa cum ştim de când lumea, nu vor prinde viaţă în vecii vecilor.