Zalăul din vis: bazin de înot, sală polivalentă şi locuinţe noi pentru zălăuani

Zălăuanii s-au săturat de promisiuni, de utopii, de visuri. Au trecut prea mulţi ani în care, chiar dacă lucrurile s-au mişcat şi în bine, iar schimbările vizibile s-au produs în multe locuri, totuşi multe din proiecte au rămas, din diferite motive mai mult sau mai puţin credibile, prin sertare. Lucrurile însă par că încep să prindă contur prin acţiuni concrete, menite să ne mai aducă o undă de speranţă şi să ne facă să credem că, până la urmă, un bazin de înot, o sala polivalentă sau un alt proiect de anvergură nu reprezintă doar visuri spulberate. În şedinţa de Consiliu Local de miercuri a fost aprobat un proiect de hotărâre privind dezlipirea unui teren intravilan în suprafaţă de 195.500 metri pătraţi situat în municipiul Zalău.

Pe acest teren, conform referatului întocmit de Direcţia Patrimoniu urmează să fie amplasate în viitor obiective d einteres public şi privat. Dintre acestea, cele mai importante sunt blocurile noi de locuinţe tip ANL, bazin olimpic de înot, sala polivalentă, grădiniţă şi creşă noi, stadion, terenuri de sport şi platforme gospodăreşti sunt doar câteva din obiectivele ce vor fi construite pe acest teren care, începând de ieri, are această destinaţie. Dacă planurile măreţe ale municipalităţii capătă deja, conturul fericit al realităţii, mai avem de aşteptat. Primăria spune că, deocamdată, singurul lucru de care mai avem nevoie e…finanţarea.

Se aşteaptă aşadar banii sau posibilitatea de a accesa anumite fonduri pentru a avea toate aceste obiective sub ochii noştri. „Agenţia Naţională a Locuinţei a organizat o llicitaţie pentru realizarea proiectului tehnic, în vederea construirii, pe acel teren, a două blocuri. Celelalte obiective (bazin de înot, stadion, sală polivalentă) vor fi realizate pe măsură ce vor fi identificate surse de finanţare”, ne-au declarat reprezentanţii municipalităţii. Şi cinematograful Scala, un loc de care zălăuanilor le este dor, are şanse ca în acest an să-i primească, într-un spaţiu nou şi complet modernizat, pe cinefili. Ce mai putem face, noi, cetăţenii decât să sperăm că nu vor mai trece anii, cu zecile, până când aceste obiective, ca şi altele, fireşti într-un municipiu-reşedinţă de judeţ, să prindă viaţă.

One Thought to “Zalăul din vis: bazin de înot, sală polivalentă şi locuinţe noi pentru zălăuani”

  1. Pop E.

    Totul este frumos.. si bine ,dar din articol nu se poate stii , pe unde se afla acest teren ????

Leave a Comment