Veşti bune pentru bugetari: Salariile vor creşte cu până la 70 la sută

Proiectul noii Legi a salarizării prevede creşteri semnificative în Educaţie şi Sănătate, dar şi măsuri de încurajare pentru cei care sunt dispuşi să lucreze în zone geografice defavorizate. În cazul poliţiştilor, misiunile speciale sau periculoase sunt cele care aduc sporuri însemnate.

Anexele proiectului prezintă veniturile minime şi maxime de care pot dispune bugetarii, în funcţie de studii, merite, vechime sau condiţii de muncă. În învăţământul superior, meritele pot fi recompensate din fondurile instituţiei.

Un medic primar dintr-o unitate clinică va avea un salariu cuprins între 5.636 de lei şi 7.018 lei, potrivit proiectului legislativ. Fiecare funcţie este prevăzută cu cinci grade în care salariul de bază variază între cele două sume. O soră medicală poate avea un salariu cuprins între 1.947 de lei şi 2.424 de lei.

Pentru personalul medical care lucrează în unităţi unde activitatea se desfăşoară fără întrerupere, în trei ture, angajaţii pot opta fie între sporul de muncă de noapte, fie pentru un spor de 15 la sută din salariul de bază.

Pentru zilele de weekend sau de sărbători legale lucrate, plata se dublează. De asemenea, cei care lucrează în condiţii periculoase – în locuri cu surse de radiaţii – pot beneficia de sporuri de până la 30 la sută din salariul de bază. Un profesor debutant, cu studii superioare de lunga durată, va fi încadrat cu un salariu de 1.923 de lei, în timp ce un profesor cu gradul întâi, cu o vechime de 40 de ani, va putea ajunge la un salariu de 4.500 de lei.

Proiectul legislativ prevede şi o indemnizaţie de până la 20 la sută din salariul de bază pentru profesorii care acceptă să lucreze în localităţi izolate. Statutul de localitate izolată va fi stabilit printr-o hotărâre de Guvern. De asemenea, cadrele didactice care lucrează în învăţământul special vor obţine o majorare cu 15 la sută a salariului de bază.

Profesorii vor obţine salariul şi în funcţie de gradaţia de merit, care se va stabili prin examen la fiecare cinci ani. În caz de deces, familia profesorului va fi compensată cu echivalentul a cinci salarii, asigurate din bugetul asigurărilor sociale de stat.

În administraţia publică, un simplu „operator, controlor de date”, cu studii medii, va avea un salariu cuprins între 1.558 şi 1.940 de lei, în timp ce un director de serviciu, direcţie, filială va avea un salariu între 6.000 şi 7.000 de lei. Şi aici, angajaţii care acceptă să lucreze în zone izolate, stabilite ca atare prin hotărâre de Guvern vor beneficia de un spor de până la 20 la sută din salariul de bază.

Persoanele încadrate în funcţii contractuale de debutant vor fi salarizate la acest nivel până la expirarea unei perioade cuprinse între şase luni şi un an, urmând să dea apoi un examen de promovare în funcţia, gradul sau treapta profesională imediat superioară.

Proiectul legislativ prevede o majorare cu 12,5 la sută a salariilor personalului din penitenciare. În ce-i priveşte pe politişti, un agent cu studii medii va avea un salariu de 1.617 lei, în timp ce un comisar va avea un salariu cuprins între 2.864 de lei şi 3.125 de lei. Politiţtii vor beneficia, însă, de diferite sporuri în funcţie de periculozitatea misiunilor lor.

Pentru cei implicaţi în misiuni speciale (definite ca atare de superiorii din instituţie) bonusurile pot urca până la 50 la sută din salariul de bază.

Alte articole

6 Thoughts to “Veşti bune pentru bugetari: Salariile vor creşte cu până la 70 la sută”

  1. Toma

    S-o vedem si pe asta!

  2. Anonim

    cine ii crede?

  3. ?

    De exemplu, cel mai bine plătit medic specialist câştigă cel mult 4.563 de lei brut pe lună. Adică un salariu cu aproape 2 mii de lei mai mic decât al unui şef de serviciu din administraţia publică sau un şef al administraţiei financiare dintr-un oraş. Tot un salariu de 4.563 de lei brut are şi un profesor de liceu de gradul I, cu studii superioare şi cu peste 40 de ani vechime în învăţământ. Un cadru universitar cu aceeaşi vechime poate ajunge la un salariu brut de aproximativ 7.800 de lei pe lună. Această sumă este cu aproape 1.500 de lei mai mică decât cea câştigată de un secretar al judeţului, scrie Ziarul Financiar.

    Un şef serviciu din administraţia publică, un şef al administraţiei financiare dintr-un oraş sau un şef adjunct al unui birou vamal va primi un salariu de bază lunar de circa 5.600 de lei.

    Cu un astfel de nivel salarial, cel care ocupă o astfel de poziţie câştigă mai mult decât cel mai bine plătit medic specialist (cu gradaţia 5, care va ajunge la un salariu lunar de 4.563 de lei brut pe lună) sau decât un pro­fesor de liceu de gradul I, cu studii supe­rioare, care are peste 40 de ani vechime în învăţământ şi care va avea un salariu brut de maximum 4.563 de lei brut pe lună, arată infor­maţiile din varianta draft a legii sala­rizării aflată în lucru la Ministerul Muncii.

    Modul în care a fost redactată noua variantă a legii salarizării a stârnit deja unele controverse, având în vedere că, în primul rând, nu mai există coeficienţi pentru cal­culul salariilor pe diverse funcţii ca înainte, ci valori numerice. În legea salarizării aflată în vigoare în prezent, salariile din sectorul bugetar sunt calculate în funcţie de un coeficient, iar cel mai mic salariu are coeficientul 1, iar cel mai mare salariu din sistemul bugetar are coeficientul 15 (adică 15 x valoarea de bază, stabilită în fiecare an şi care în 2010, la intrarea în vigoare a primei legi a salarizării, era de 600 de lei).

    POVESTI! Ii brut nu NEt mai bade!

  4. Electorala

    si atat…

  5. Anonim

    Sfanta naivitate! Mai este cineva care-l crede pe mincinosul Ponta?

  6. atotstiutorul

    la bugetari in ce mileniu le mariti /??

Leave a Comment