Tot mai puţine construcţii noi în Sălaj

 

În luna noiembrie 2015 au fost eliberate 19 autorizații de construire pentru clǎdiri rezidențiale, numărul acestora fiind cu 20,8 la sută mai mic față de luna precedentă. În mediul urban, au fost eliberate 10 autorizații pentru construirea de clădiri rezidențiale, reprezentând 52,6 la sută din total județ. Din numărul total al autorizațiilor eliberate pentru construirea de clădiri rezidențiale din mediul urban, 70 la sută  au fost eliberate în municipiul Zalău. Autorizațiile eliberate în mediul rural reprezentau 47,4 la sută din autorizațiile pe total judeţ.

Cele mai multe autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale au fost eliberate de către Consiliul local al municipiului Zalău respectiv 7 autorizații. Comparativ cu luna precedentă, în luna noiembrie 2015, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri nerezidențiale a scăzut cu 33,3 la sută, iar numărul autorizațiilor pentru extinderi la clădiri rezidențiale existente cu 40 la sută. Numărul autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale, în luna noiembrie 2015, s-a situat la nivelul lunii corespunzǎtoare din anul 2014. Dacă în  mediul urban numărul autorizațiilor a crescut cu 25 la sută, în mediul rural acesta a scăzut cu 18,2 la sută.

Creşteri ale numărului de autorizații eliberate pentru construirea de clădiri rezidențiale, față de luna corespunzătoare din anul precedent, cu valori cuprinse între 40 la sută şi 100 la sută s-au înregistrat în municipiul Zalău şi localităţile Crişeni, Halmăşd, Hida, Românaşi şi Sărmăşag. Scăderi ale numărului de autorizații eliberate pentru construirea de clădiri rezidențiale, față de luna corespunzătoare din anul precedent, cu valori cuprinse între 50 la sută şi 100la sută s-au înregistrat în localitățile: Bocşa, Crasna, Creaca, Ip, Meseşenii de Jos, Valcău de Jos şi Vîrşolț. Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri nerezidențiale eliberate în luna noiembrie 2015 a scăzut cu 66,7 la sută față de luna noiembrie 2014 iar cel al autorizațiilor pentru extinderi la clădiri rezidențiale existente cu 50 la sută. Informaţiile ne-au fost furnizate de Direcţia de Statistică a judeţului Sălaj.

 

 

 

Leave a Comment