Termen de plată a impozitelor şi taxelor locale

Conform Codului Fiscal, până la sfârşitul lunii septembrie, contribuabilii, persoane fizice şi juridice, pot achita impozitele şi taxele locale – impozitul și taxa pe clădiri, impozitul și taxa pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, fără să fie percepute penalităţi. Pentru neplata la termen a impozitelor şi taxelor locale se aplică majorări de întârziere, conform actelor normative în vigoare.
Nivelul acestora este de 2 la sută din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent şi până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Potrivit unui comunicat de presă remis, ieri, de Primăria Zalău,există trei posibilităţi de plată: 1. la ghişeele Serviciului Impozite şi Taxe Locale, care au program de lucru luni, miercuri, joi şi vineri între orele 7 – 16.30 şi marţi de la 7 – 18.30. Contribuabililor care doresc să achite obligaţiile la serviciul din cadrul primăriei le reamintim că, în ultima zi lucrătoare din trimestru, 28 septembrie, programul este până la 11.30; 2. la oficiile poştale: OP Zalău 1 – strada Parcului, nr. 2, între orele 7 – 20; OP Zalău 2 – Astralis, program între orele 7 – 20; OP Zalău 3 – Piaţa 1 Decembrie 1918, program între orele 7 – 20; OP Zalău 4 – zona industrială, program în intervalul orar 8 – 16; 3. prin www.ghiseul.ro, cu cardul bancar, posibilă doar pentru contribuabilii care deţin utilizator şi parola. Acestea pot fi obţinute de la sediul Primăriei Municipiului Zalău, camera 5, de luni până joi, între orele 8 – 15.
Informăm locuitorii Municipiului Zalău, proprietari de teren care a trecut din extravilan în intravilan, că este necesară clarificarea acestei situaţii, astfel încât să fie evitate majorările de întârziere.
De asemenea, atenţionăm persoanele juridice să inventarieze situaţia imobilelor din patrimoniu, deoarece, conform Codului Fiscal, acestea trebuie reevaluate din trei în trei ani, în caz contrar aplicându-se majorări de până la 40 la sută din valoarea imobilului.

Leave a Comment