Se fac angajări la stat

Angajările în sistemul public continuă în judeţul Sălaj. În această perioadă mai multe instituţii organizează concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante. Astfel, Școala Gimnazială „Corneliu Coposu” din Zalău angajează secretar-șef. Candidații trebuie să aibă cunoştinţe privind întocmirea şi administrarea corespondenţei oficiale specifice sistemului de învățământ și cunoştinţe privind managementul resurselor umane, încadrarea personalului.

Angajări la Spitalul Județean

Concursuri vor avea loc și la Spitalul Județean. Este vorba despre un post de asistent medical generalist principal PL în cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală, două posturi de asistent medical generalist debutant PL în cadrul Compartimentului ORL, un post asistent medical generalist principal PL în cadrul UPU-SMURD, două posturi de registrator medical în cadrul Serviciului Statistică Medicală, un post de asistent medical generalist PL în cadrul Secției Urologie

De asemenea, se fac angajări la Primăria comunei Poiana Blenchii (bibliotecar, grad I A), Primăria comunei Crasna (bibliotecar /S /II) și la Spitalul Orășenesc din Jibou (economist).

M. S.

One Thought to “Se fac angajări la stat”

  1. […] Legală, două posturi de asistent medical generalist debutant… Articolul Se fac angajări la stat apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

Leave a Comment