Probleme în Hala din Piața centrală: constructorul a fost sesizat

Mai mulți cetățeni, dar și producători și comercianți care aduc și vând marfă în Hala agroalimentară din centrul Zalăului, ne-au sesizat cu privire la anumite probleme cu care se confruntă în aceste zile, în privința spațiului interior din complex. Totodată, ne-a fost semnalat faptul că în hală sunt doar câțiva comercianți, majoritatea tarabelor fiind goale. Este vorba, în primul rând, de temperatura prea scăzută din incintă, nefuncționarea unor instalații, dar și a ușilor automate. După cum se știe, în hală au avut loc în primele zile ale acestui an, acțiuni de dezinsecție și curățenie generală, hala fiind închisă în ziua de 3 ianuarie. Însă problemele apărute atunci, persistă, iată, și acum. Ne-am adresat reprezentanților Primăriei Zalău sesizând, la rândul nostru, cele semnalate de cetățeni și comercianți. În răspunsul municipalității, transmis redacției Magazin Sălăjean, se arată:  “În Hala Agroalimentară Centrală sunt nefuncționale câteva aparate cum ar fi: perdele de aer, rooftop 2 (aparat de încălzire/răcire) și ușile de acces în clădire. Având în vedere că Hala Agroalimentară Centrală se află în garanție, constructorul a fost sesizat de mai multe ori, pentru a interveni și remedia problemele apărute, încă din cursul anului trecut când au fost constatate, de către SADP, aceste disfuncționalități. Marți, 7 ianuarie, a avut loc o întâlnire între reprezentanții instituției noastre, S.A.D.P. Zalău și constructor care a fost informat cu privire la toate defecțiunile apărute, acesta angajându-se, ca până în data de 31 ianuarie să remedieze toate deficiențele semnalate de către proprietar și administratorul obiectivului. De asemenea, o parte dintre producători și comercianți preferă o vacanță prelungită, aceștia stabilindu-și propriul program de lucru”.

 

Alte articole

Leave a Comment