Patronii, arși la buzunar! Amenzi de peste 170.000 de lei de la inspectorii ITM

Munca fără acte, neacordarea repausului săptămânal, dar și lipsa evidenței orelor de muncă pentru fiecare salariat, au fost principalele abateri depistate de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj la mai mulți angajatori din județ. Și asta în cadrul unui control care a avut loc în cursul lunii iunie la peste 70 de agenți economici din județ.

Controalele s-au desfășurat în domeniul Relațiilor de Muncă (RM) și în domeniul Sănătății și Securității în muncă (SSM). Astfel, în domeniul RM au fost controlați 74 agenți economici, din care 41 au fost sancționați, aplicându-se 15 amenzi, în cuantum total de 172.000 de lei și 62 de avertismente. În urma controalelor, au fost depistate șase persoane care munceau fără a avea întocmit contract individual de muncă, angajatorii fiind sancționați contravențional. De asemenea, inspectorii de muncă au aplicat amenzi pentru: nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal; nerespectarea dispozițiilor legale privind sărbătorile legale; nerespectarea obligației de a ține evidența orelor de muncă prestate de către fiecare salariat și pentru nerespectarea termenelor de transmitere a elementelor suspendării contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților în format electronic.

Deficiențele constatate pentru care s-au aplicat avertismente au fost pentru: nerespectarea obligației păstrării copiei contractului individual de muncă pentru toți salariații la locul de muncă respectiv; nerespectarea dispozițiilor legale privind munca suplimentară, respectiv munca de noapte; nerespectarea termenelor de transmitere a elementelor contractelor individuale de muncă, a modificării acestora în registrul general de evidență a salariaților în format electronic, respectiv completarea registrului cu date eronate sau incomplete; nerespectarea obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă documentele și informațiile solicitate necesare controlului, dar și nerespectarea obligației de a transmite trimestrial situația privind contractele de mediere încheiate și persoanele angajate în străinătate, conform legislației în vigoare.

De asemenea, în domeniul SSM, la cei 74 de agenți economici controlați, au fost aplicate doar avertismente pentru: neefectuarea instruirii suplimentare a lucrătorilor cu privire la riscurile induse de noul coronavirus și măsurile care se impun în atare situație; neconsemnarea în fișele individuale ale lucrătorilor instrucțiunile proprii de prevenire a contaminării cu noul coronavirus; neefectuarea triajului epidemiologic la intrarea în unitate; lipsa controlului medical periodic; neefectuarea evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale și blocarea căilor de ieșire de în caz de urgență respectiv a ieșirilor propriu-zise. ”Pentru deficiențele constatate în ambele domenii de competență au fost dispuse măsuri de remediere. Acțiunile au avut ca obiectiv în principal identificarea angajatorilor care folosesc munca nedeclarată, dar și a celor care încalcă alte prevederi ale legislației din domeniul relațiilor de muncă referitoare la timpul de muncă și de odihnă, ore suplimentare, munca în repaus săptămanal și în sărbători legale etc.”, a precizat inspectorul-șef ITM Sălaj – Luminița Nemeș.

One Thought to “Patronii, arși la buzunar! Amenzi de peste 170.000 de lei de la inspectorii ITM”

  1. Anonim

    De ce nu-i verificati si pe cei care muncesc in constructii, pentru a edifica case si blocuri pentru ”dezvoltatorii” din judet, cica in ”in regie proprie”.Sunt si elevi copii ca deh sunt in vacanta si ar face si ei un ban indiferent de riscuri .
    Luati un pic la pas zonele unde se construieste(vezi autorizatiile emise de Primarie) si cred ca veti gasi min.150-200 de persoane zilnic.

Leave a Comment