Măsurile pompieristice pot agrava starea economiei românești

Atenție la măsurile care se iau pentru reducerea deficitului bugetar, deoarece dacă se iau măsuri pe picior cu gândul mereu la electorat putem face mai mult rău decât bine. Una dintre măsurile vehiculate ca fiind miraculoasă este aceea a colectării mai mari a TVA-ului. Numai că, ce să vezi, aceasta este total insuficientă, dar mai mult, mare parte din diferența necolectată este chiar din vina companiilor de stat, a instituțiilor de stat, care nu-și plătesc datoriile, astfel că provoacă un blocaj de neincasare în lanț. Gap-ul de TVA la nivelul anului 2022 în țările membre U.E. este redat în tabelul de mai jos.

Sursa: https://cursdeguvernare.ro/

 

După cum se vede, suma necolectată de 8,5 miliarde de euro, chiar dacă s-ar colecta integral, lucru imposibil, tot nu am acoperi deficitul bugetar de aproape 40 miliarde de euro. Pentru a ajunge la media europeană ar trebui să mai colectăm, la nivelulul anului 2025, undeva pe la 10 miliarde de euro, dar până la 40 miliarde mai este mult. Dacă ne uităm pe execuția bugetară la luna aprilie 2025 constatăm niște lucruri de speriat: veniturile fiscale (impozit pe profit, pe salarii, pe venit, TVA, taxe pe proprietate, accize etc.) se ridică la 101,805 miliarde lei (aprox.20,2 miliarde euro), adică 5,4% din PIB, pe când doar cheltuielile de personal, cu bunuri și servicii și dobânzi, se ridică la 107,495 miliarde lei (aprox. 21,3 miliarde euro), adică 5,7% din PIB. Deci, doar din trei articole de cheltuieli facem deficit! Ce să mai vorbim de investiții? Restul pe împrumut și fonduri europene, dacă accesăm, de aceea este foarte important, capital, să facem tot ce depinde de noi pentru accesarea acestor fonduri. De asemenea, contribuțiile sociale, deci fondurile pentru pensii, sănătate etc., adunate în patru luni, se ridică la suma de 67,685 miliarde lei, pe când cheltuielile de asistență socială în aceeași perioadă se ridică la suma de 85,625 miliarde lei, așadar din nou deficit. Ce ar mai fi de spus? Sunt necesare măsuri urgente pe termen scurt, fiind cu spatele la zid, și un program coerent de reducere a cheltuielilor bugetare pe termen mediu și lung, dar care trebuie implementat imediat, acolo unde se poate: închidere imediată a găurilor negre din economie, adică a companiilor de stat nerentabile, eliminarea agențiilor de stat care nu sunt necesare, precum și alte măsuri care pot fi identificate ca fiind cu aplicare imediată. În ceea ce privește personalul bugetar, este necesară o analiză punctuală pe fiecare sector, instituție, administrație locală sau centrală și începând cu 2026 să se reașeze tot personalul bugetar. Nu se pot face reduceri așa, otova cum se spune, trebuie analizată fiecare situație de la caz la caz, situațiile fiind foarte diferite, de la instituții care nu au obiectul muncii până la sectoare întregi care au lipsă de personal, vezi în educație, sănătate, apărare etc.

Alexandru Tamba

Articol publicat în cadrul parteneriatului dintre cotidianul Magazin Sălăjean şi cotidianul Curierul Naţional. www.curierulnational.ro

Leave a Comment