Inspecţia Muncii loveşte în munca la negru

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Sălaj a desfăşurat, pe parcursul lunii decembrie a anului trecut, mai multe controale la agenţii economici de pe raza judeţului. Au fost vizate, în principal, relaţiile de muncă, sănătatea şi securitatea în activitatea agenţilor verificaţi şi respectarea legislaţiei muncii în vigoare. Activitatea inspectorilor de muncă s-a axat în special pe identificarea şi sancţionarea muncii nedeclarate, în vederea descurajării şi diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă o formă de evaziune fiscală.

În domeniul relaţiilor de muncă, au fost controlaţi 76 de agenţi economici, 17 dintre aceştia fiind sancţionaţi prin aplicarea a două amenzi şi 17 avertismente. Au mai fost constatate deficienţe referitoare la respectarea prevederilor legislative privind sărbătorile legale, respectarea obligaţiei de a ţine evidenţa orelor de muncă prestate de fiecare salariat, munca suplimentară şi respectarea prevederilor privind repausul săptămânal. Au mai fost avute în vedere cazuri de necompletare a elementelor contractelor individuale de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, nerespectarea obligaţiilor referitoare la informarea ITM cu privire la prestatorii de servicii precum şi neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a măsurilor dispuse iniţial de inspectorii de muncă.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, au fost verificaţi 38 de agenţi economici, fiind aplicate două amenzi în cuantum total de 11.000 de lei pentru lipsa documentelor specifice în domeniu, neefectuarea controalelor medicale obligatorii, fiind aplicate totodată şi 16 avertismente. Controalele inspectorilor ITM continuă şi în această lună, fiind vizaţi atât agenţii economici care au un număr mare de angajaţi cât şi cei cu o activitate mai restrânsă şi un număr mic de salariaţi.

 

 

3 Thoughts to “Inspecţia Muncii loveşte în munca la negru”

  1. .

    FLORINE am pe suflet o problema grea am copii cu scoala multa unii cu doctorat aproape de final si se pregatesc sa plece din tara si nu suport aceasta idee ca tata si mai mult ca ROMAN.cauza? banii.Unul a fost angajat in zalau a plecat pentru ca firma la platit cu salariul minim pe economie si in plic personal a primit alti bani nu multi doar atat ca sa poata trai si sa taca . Pe cand voi citi un articol ca ITM zalau a descoperit si acest flagel pe care il stie toata lumea si nu se poate face nimic / multumesc as dori si un raspuns de la tine

  2. abc

    Da , asa se practica ,este asa zisa „munca la gri” ; in sistemul privat este o practica aproape generalizata . Vai de capul nostru cand va veni vremea sa ne retragem la pensie …

  3. Cil

    Functionarasii aia multi de prin birouri nu sunt afectati.Sunt niste paduchi de bugetari care nu produc nimic dar le tot creste salariul.

Leave a Comment