Iluminatul convenţional stradal ne usucă de bani

Tot mai multe oraşe din România au adus în ultimii ani, tehnologia LED pe străzile sau bulevardele proprii, prin eforturi proprii, sau diferite sponsorizări.

În perioada ianuarie-februarie 2015, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons, a realizat un studiu comparativ privind cheltuielile cu iluminatul public, înregistrate de către Primariile reşedinţă de judeţ din România cât şi de către Primăria Municipiului Bucuresti. 80,48 la sută din primariile solicitate au răspuns la acest studiu. Din datele care au rezultat în urma studiului, am găsit câteva informaţii interesante: 37 la sută au şi tehnologie LED pe lângă tehnologia convenţională, – 24,24 la sută au achizţionat corpuri de iluminat prin licitaţie – 18,18 la sută au achiziţionat servicii de mentenanţă şi reparaţii prin licitaţie. În anul 2014, cea mai mare cheltuială cu iulminatul public a fost înregistrată la Primaria Braşov şi anume 17.996.000 lei, iar cel mai mic cost la Primaria Tulcea în cuantum de 360.000 lei.

In ceea ce priveşte costurile energiei electrice, la Arad preţul este de 577 lei / megawatt-oră (MWH), de 3 ori mai mult decat la Buzău unde preţul este de 178 lei / MWH, sau decât la Piatra Neamţ, unde preţul este de 161,25 lei / MWH + taxe şi contribuţii reglementate.

Municipiul Zalău se situează pe un loc nu foarte plăcut, cheltuind aproximativ 400 lei/MWh la fel ca Sibiu, Alba Iulia sau Cluj Napoca.

Iluminatul tip led a pătruns şi în municipiul Zalău, însă destul de timid. Anul trecut, o firmă taiwaneză a asigurat, printr-o sponsorizare generoasă, fondurile necesare pentru iluminatul parţial cu instalaţii led al străzii Simion Bărnuţiu. Sistemul beneficiază de o mentenanţă mult mai ieftină şi o durată de viaţă cu mult mai mare decât iluminatul stradal clasic, care pe lângă faptul că e scump şi nerentabil, se întreţine greu şi se defectează repede.

Poate că o mai bună repartizare a fondurilor locale, o atragere mai în forţă de fonduri externe sau sponsorizări, ar face ca acest tip de iluminat modern şi eficient să devină un lucru normal nu doar în municipiul reşedinţă de judeţ, ci şi în celelalte localităţi.

Leave a Comment