Haos în magazine, ieftinirea celor 14 produse de bază a început la 1 august

Astăzi s-a dat startul ieftinirilor la cele 14 produse de bază la care guvernanții au decis prin ordonanță plafonarea adaosului comercial. Guvernul a decis totul. Pe hârtie situația este clară, precisă și transparentă. Desigur, practica din magazinele alimentare și supermarketuri arată cu totul altceva. Românii ar trebui să se bucure că vor cumpăra, începând de la 1 august, un număr de 14 produse la preț redus: pâine albă simplă (cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități), lapte de vacă proaspăt (1 L, grăsime 1,5%), brânză telemea din lapte de vacă vrac, iaurt simplu din lapte de vacă (3.5% grăsime, cu gramaj maxim 200 grame) făină albă de grâu („000” 1 Kg), mălai 1 kg, ouă de găină (calibrul M 10 bucăți), ulei de floarea-soarelui 1 L, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeți albi vrac, zahăr alb tos 1 Kg.

Ce se petrece acum în magazinele și supermarketurile din Zalău

La primele ore ale dimineții de 1 august, în magazinele și supermarketurile din Zalău, cetățenii nu stăteau la coadă, nu era îmbulzeală mare, situația părea liniștită, sub control. În schimb agitația, stresul și neliniștea se citeau pe fețele angajaților și a managerilor de raion și de magazin. Motivul este strict legat de faptul că știu că vor trebui să răspundă celor care-i vor întreba cu cât s-au ieftinit de fapt cele 14 produse de bază față de 31 iulie, și evident că mulți nu vor putea spune concret o cifră, alții nu vor putea scoate niciun cuvânt pentru că le este frică de șefi sau că își pot pierde locurile de muncă. Pe de altă parte, unii patroni de magazine alimentare ne-au spus chiar că sunt complet debusolați cu privire la gama de produse la care trebuie să acorde reducerile. I-am ascultat cu mare atenție, au dreptate, situația nu este atât de clară în practică. Să luăm câteva exemple concrete: la telemeaua de vacă nu este menționat gradul de maturare și procentul de grăsime, în cazul uleiului de floarea soarelui nu se menționează dacă uleiul trebuie să fie rafinat, dublu rafinat sau presat la rece. Prin urmare, plafonarea prețurilor va fi făcută în funcţie după cum îl taie capul pe fiecare comerciant în parte sau în funcție de modul în care a înțeles să traducă mențiunile din OUG-ul emis de guvernanți. Cert este că nimeni nu va fi dispus să renunţe la profit. Comercianţii se plâng deja de pierderile pe care le vor avea și spun că e posibil ca unele produse chiar să dispară de la raft. Când se va vedea ieftinirea produselor de bază la raft? I-am întrebat pe cei pe care i-am găsit în magazine cu coșurile în mână. Ce mi-au spus? Fac un rezumat: „nu ne așteptăm la ieftiniri că știm că nu vor fi… se ieftinește ceva dar de fapt se va scumpi altceva…dumneavoastră credeți că comercianții sunt proști și ne vor da produse mai ieftine, din ce credeți că vor câștiga?… e vrăjeală domnișoară, chiar îi crede cineva pe guvernanți?… lor își dau bani și nouă ne iau, păi cum să se ieftinească ceva?… nu, nu cred, am fost și ieri aici și nu văd diferența de preț etc. Din păcate, toate părerile celor cu care am vorbit au fost negative, oamenii sunt revoltați, nemulțumiți, chiar nu sunt optimiști cu privire la „marea ieftinire”.

Cum se va implica instituția Protecția Consumatorilor din Sălaj legat de „marea ieftinire” a produselor de bază

Sălăjenii trebuie să fie protejați legat de eventuale nerespectări ale prevederilor din OUG-ul emis de guvernați și care produce efecte începând din 1 august. Contactat cu privire la acest subiect, Dorel Fechete – comisar șef adjunct la Protecția Consumatorilor din Sălaj ne-a precizat că „urmează să primim instrucțiuni clare și precise pentru a vedea modul în care vom pune în aplicare procedurile. Încă nu am primit tematica și circulara legată de modul de abordare a ieftinirii produselor de bază la nivel de județ”. Cu toate că până la această dată instituția trebuia să știe exact cum să abordeze eventualele practici comerciale înșelătoare la nivel de județ, Dorel Fechete ne-a precizat că există în vigoare legea 363/2007 legată de practicile comerciale incorecte și amenzile ce se pot acorda în acest caz, în funcție de constatările din teren. Comisarul șef adjunct ne-a asigurat de faptul că „suntem convinși că toți comercianții se vor conforma și vor înțelege să respecte legea. Noi oricum suntem implicați mereu în acțiuni de combatere a practicilor comerciale incorecte și înșelătoare. Suntem pe baricade și îi asigurăm pe sălăjeni că vom fi prezenți în teren pentru ca ceea ce este menționat în OUG să aplice și să se respecte”.

Rămâne de văzut dacă ieftinirea celor 14 produse de bază vor genera un trai mai bun pentru cetățeni, dacă ele vor exista la raft și dacă ieftinirile vor fi acordate pe bune și nu doar din pix.

Analiștii financiari sunt rezervați cu privire la succesul listei lui Colacu. ținând cont de faptul că nu s-a făcut un studiu de impact, nu avem niște calcule făcute de specialiștii Guvernului legat de efectele acestor măsuri, noi nu putem decât să mizăm pe buna credință a comercianților, nimic altceva. Suntem la mâna lor. Pe de altă parte, mulți analiști financiari spun că deși s-ar putea ca cele 14 produse să ne coste mai puțin, la altele prețurile vor crește. De ce? Pentru că, probabil, mare parte dintre retaileri și comercianți vor încerca să-și salveze pierderile din zona produselor alimentare plafonate crescând prețurile la celelalte produse. Logic, nu? Și uite așa cetățeanul va pierde, nu va avea niciun câștig real în coșul său de cumpărături.

 

5 Thoughts to “Haos în magazine, ieftinirea celor 14 produse de bază a început la 1 august”

  1. […] Ieri s-a dat startul ieftinirilor la cele 14 produse de bază la care guvernanții au decis prin ordonanță plafonarea adaosului comercial. Guvernul a decis totul. Pe hârtie situația este clară, precisă și transparentă. Desigur, practica din magazinele alimentare și supermarketuri arată cu totul altceva. Românii ar trebui să se bucure că vor cumpăra, începând de la 1 august, un număr de 14 produse la preț redus: pâine albă simplă (cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități), lapte de vacă proaspăt (1 L, grăsime 1,5%), brânză telemea din lapte de… Citeste mai mult […]

  2. […] Ieri s-a dat startul ieftinirilor la cele 14 produse de bază la care guvernanții au decis prin ordonanță plafonarea adaosului comercial. Guvernul a decis totul. Pe hârtie situația este clară, precisă și transparentă. Desigur, practica din magazinele alimentare și supermarketuri arată cu totul altceva. Românii ar trebui să se bucure că vor cumpăra, începând de la 1 august, un număr de 14 produse la preț redus: pâine albă simplă (cu gramaj cuprins între 300g-500 grame, fără specialități), lapte de vacă proaspăt (1 L,  » Mai multe detalii […]

  3. Anonim

    Da’ voi chiar ați pus botu’ la prosteala ciolacului?

  4. Oana

    Va fi un …… fiasco ca și de altfel ordonanța pe energie! Chiar ii mai credeți pe acești tampiti de PSD-isti și PDL-ei?

    1. Anonim

      Ho,ho.Stai sa vezi la anu’.Iara fac majoritate in sparlament.Caci nu-i asa: useristii-s neomarxisti si gay.Auristii-s cu rusii.Pemepistii-s moldoveni si-or fi si ei filorusi.Cu asa neam de dobitoci inculti,draga Oana,nu mai scapam de astia-n veci !
      P.S Cu ce-o fi mai rau neomarxismul decat comunismul lui Ciolacu?

Leave a Comment