Guvernul „cadoriseşte” comuna Surduc cu un drum forestier

Guvernanţii au decis, în şedinţa de miercuri, trecerea unui drum forestier şi a terenului aferent acestuia din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, în domeniul public al comunei Surduc şi în administrarea Consiliului Local Surduc.
După cum ne-a declarat Maria Onicaş, primarul din Surduc, drumul forestier are o lungime de 900 de metri şi este situat pe raza centrului de comună, la ieşirea spre localitatea Ciocmani.
Transferul a fost făcut în condiţiile în care drumul forestier ar urma să deservească viitoarea staţie de transfer de la Surduc, construită în cadrul proiectului cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională – „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Sălaj”, implementat de către Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj.
În acest sens, Consiliul Local Surduc va da în administrarea CJ Sălaj drumul în cauză, pentru ca administraţia judeţeană să-l poată reabilita.
Viitoarea staţie de transfer a deşeurilor de la Surduc va avea o suprafaţă de aproape 6.000 de metri pătraţi şi o capacitate de 2.600 de tone/an.

Leave a Comment