Firmele vor plăti tarife noi pentru obţinerea autorizaţiei de mediu

Tarifele aplicate pentru serviciile şi lucrările privind emiterea actelor de mediu pe care firmele trebuie să le deţină au fost modificate printr-un act normativ care a intrat în vigoare în 17 iunie. Este vorba despre Ordinul ministrului mediului nr. 865/2014 privind modificarea unor taxe şi tarife în domeniul protecţiei mediului, publicat marţi în Monitorul Oficial. Contribuabilii care trebuie să obţină autorizaţia de mediu, vor plăti pentru analiza documentaţiei de susţinere a solicitării de emitere a autorizaţiei de mediu 1.500 de lei. Acest serviciu nu era cuprins în vechile reglementări, înainte fiind prevazută doar evaluarea documentaţiei în vederea emiterii autorizaţiei de mediu, taxată cu 500 de lei. Serviciul pentru analiza bilanţului de mediu care costa 1.000 de lei a fost eliminat.
In schimb, în ordinul care se aplică din 17 iunie a fost menţinut serviciul privind finalizarea programului pentru conformare, dupa caz, acesta fiind taxat tot cu 1.000 de lei ca şi până acum. Pentru revizuirea autorizaţiei de mediu contribuabilii vor plăti tot 250 de lei. În plus, vor achita aceeaşi sumă şi pentru actualizarea autorizaţiei de mediu, lucru care nu era menţionat în vechiul act normativ.
Conform noilor prevederi, s-au modificat şi tarifele pentru autorizaţia integrată de mediu. Contribuabilii vor plăti pentru analiza documentaţiei de susţinere a solicitării autorizaţiei integrate de mediu 6.000 de lei, acest serviciu fiind nou introdus. Nu se vor mai plăti separat 5.000 de lei pentru analiza propriu-zisă a documentaţiei de susţinere a solicitării autorizaţiei integrate de mediu şi 1.000 de lei pentru analiza preliminară a documentaţiei. Taxa pentru revizuirea/ actualizarea autorizaţiei integrate de mediu a rămas neschimbată, de 2.500 de lei. Nici tarifele pentru obţinerea avizului de mediu nu s-au modificat.
Actele de mediu pe care firmele trebuie să le deţină sunt: acordul de mediu, autorizaţia de mediu, autorizaţia de mediu integrată şi avizul de mediu. Autorizaţia de mediu trebuie solicitată de firme atunci când desfăşoară activităţi existente sau încep activităţi noi ce pot avea un impact semnificativ asupra mediului.
Autorizaţia de mediu are o valabilitate de cinci ani, care a fost modificată în iulie 2013, când a fost redusă de la zece ani la cinci ani.
Contribuabilii care nu respectă legea privind autorizaţia de mediu riscă amenzi de până la 100.000 lei.

Iulia Labo

2 Thoughts to “Firmele vor plăti tarife noi pentru obţinerea autorizaţiei de mediu”

  1. Anonim

    nenorocitii au mai inventat si alte taxe;si asa erau sufocante

  2. Nea' Caisa

    Articol fara cap si coada,o intreaga nebuloasa de informatii contradictorii,numa’ pe la birourile celea din institutii sa nu ajungi!

Leave a Comment