Firmele mijlocii ar putea reveni în administrarea Fiscului judeţean

La doi ani după ce administrarea contribuabililor mijlocii a fost transferată de la administraţiile judeţene la direcţiile regionale ale finanţelor publice, Senatul a adoptat un proiect al UDMR care prevede că firmele mijlocii vor fi din nou gestionate la nivelul Fiscului județean. „Măsura adoptată reprezintă un prim pas pentru descentralizarea acestui segment de impozitare şi, în conformitate cu principiul subsidiarităţii, pentru apropierea instituţiei de cetăţeni. Legea va trece din Senat la Camera Deputaţilor, unde sperăm să fie cât mai curând adoptată”, a transmis senatorul Cseke Attila, printr-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, „măsura de centralizare, prin care anul trecut, de la 1 februarie, s-a schimbat modul de administrare a obligaţiilor fiscale pentru contribuabilii mijlocii, de la nivel judeţean la cel regional, nu a adus rezultatele aşteptate din punct de vedere al eficienţei”. Senatorul UDMR a precizat că formaţiunea politică s-a opus vehement, încă de la început şi în toată această perioadă de doi ani, reorganizării nefavorabile contribuabililor mijlocii, subliniind faptul că noua măsură cauzează costuri în plus şi timp pierdut inutil pentru această categorie de antreprenori. „Dar pentru că ANAF nu doreşte să schimbe procedura curentă de colectare a impozitelor, vom soluţiona prin lege ca întreprinderile mijlocii să plătească impozitele la direcţiile judeţene, cât mai aproape posibil de sediul lor”, a punctat Cseke.
Proiectul legislativ urmează să fie supus votului deputaţilor.

Leave a Comment