Fermierii afectaţi de secetă, despăgubiţi cu aproape 1,3 milioane de lei

Din cei aproximativ 25.000 de agricultori sălăjeni, 12.600 au fost declaraţi eligibili pentru a primi ajutorul de stat în valoare de 100 de lei pentru fiecare hectar cultivat şi afectat de secetă. Termenul limită pentru depunerea cererilor a fost 15 octombrie.

Doi din trei fermieri sălăjeni ale căror culturi au fost afectate de secetă şi-au depus dosarele pentru a primi ajutorul de minimis în valoare de 100 de lei pe hectar. Potrivit lui Nicolae Dascăl, şeful Serviciului Inspecţii Implementare din cadrul Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Sălaj, din totalul celor 12.600 de agricultori eligibili, 8.350 au solicitat aceşti bani. Cererile de compensare a pierderilor de producţie înregistrate din cauza secetei vizează o suprafaţă de 12.600 de hectare, reprezentând 65 la sută din suprafaţa eligibilă pentru plată. Cei 1,26 milioane de lei vor ajunge în conturile fermierilor după data de 1 noiembrie 2012, a precizat Dascăl.

Deşi DAJ Sălaj a încercat să vină în sprijinul beneficiarilor, desemnând câte doi consilieri la fiecare centru pe care Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură îl are în judeţ, peste 4.000 de agricultori sălăjeni au refuzat sprijinul statului. Oficialul DAJ Sălaj pune situaţia pe seama faptului că mulţi nu au reuşit în primăvara acestui an să semene terenurile cuprinse în cererile pe suprafaţă. Alţii, adaugă Dascăl, au fost reticenţi după ce au fost identificaţi cu probleme în urma controlului prin teledetecţie a cererilor de plată pe suprafaţă.

Sprijinul, în valoare de 100 de lei pe hectar, se acordă pentru suprafeţe cuprinse între 1 hectar şi 10 hectare. Beneficiarii schemei de ajutor sunt fermieri persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, persoane juridice, precum şi orice forme asociative cu sau fără personalitate juridică care deţin suprafeţe de culturi agricole în teren arabil şi au înfiinţat culturi în toamna anului 2011 sau în primăvara anului 2012.

Ministerul Agriculturii a estimat că la nivel naţional pot beneficia de aceşti bani 573.000 de fermieri, pentru aproximativ 1,9 milioane de hectare. Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor se ridică la 42,8 milioane de euro şi se asigură de la bugetul de stat.

Leave a Comment