Electrica S.A. intenţionează să reducă „natural” din personal

Vin vremuri cu schimbări şi „tensiuni înalte” pentru o parte din angajaţii companiei suverane peste… prizele şi becurile micilor şi marilor consumatori de energie electrică sălăjeni. Furnizorul şi distribuitorul de electricitate „Electrica” SA are în plan reducerea numărului de angajaţi din filiale cu 7,3 la sută, adică aproximativ 800 de persoane, pentru creşterea productivităţii. „Printr-un proces firesc de creştere a productivităţii muncii, bazat pe reducerea naturală a personalului, a reorganizării activităţii şi/sau a restructurării, numărul de personal din filiale se va reduce cu 7,33 la sută, ceea ce va duce la o scădere a cheltuielilor cu salariile şi alte beneficii ale angajaţilor” spun mai marii de la Electrica, într-un comunicat. Se avansează, ca o primă modalitate de a scăpa de angajaţi, voluntariatul. Cunoscută multă vreme drept o companie în care angajaţii beneficiau de salarii mari, la care se adăugau tot felul de avantaje la care alţi salariaţi nu puteau spera, compania Electrica se gândeşte să pună pe liber un procent destul de mare de angajaţi. Având în vedere faptul că vorbim de o companie cu mii de angajaţi, dacă proiectul va prinde viaţă, o grămadă de electricieni se vor trezi peste noapte şi fără loc de muncă, şi cu toate facilităţile, bonusurile şi avantajele pe care le aveau, duse pe apa Sâmbetei. Se pare însă că mulţi dintre angajaţi îşi doresc să înceteze raporturile de muncă la Electrica.

Despre acest proiect, oficiali din cadrul companiei au explicat că, deocamdată, propunerea este doar la stadiu de proiect, decizia finală aparţinând consiliilor de administraţie şi Adunărilor Generale ale filialelor grupului. Există şi un memorandum care va fi supus dezbaterii în consiliile de administraţie şi Adunările Generale ale acţionarilor celor trei filiale, Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord. Directorul Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice Zalău, Ovidiu Ardelean, ne-a spus că intenţia companiei este de a face aceste restructurări cu acordul părţilor. “Deşi s-ar putea crede că această măsură ar putea fi una în dezavantajul salariaţilor, semnalul este exact invers. Se poartă discuţii la nivel sindical, pentru a vedea care este voinţa angajaţilor, în primul rând. Orice concluzie sau cifră avansată în acest moment ar fi o pură speculaţie. Se stabilesc în această perioadă principiile care vor sta la baza acestei măsuri, pot să vă confirm că medierile decurg bine, astfel încât, în momentul în care vom avea şi date concrete, le vom face cunoscute” a spus Ovidiu Ardelean. Acesta speră ca până la data de 1 octombrie, lucrurile să fie clarificate. În cadrul Sucursalei de Distribuţie SDEE Zalău îşi desfăşoară activitatea în acest moment 139 de angajaţi.

 

One Thought to “Electrica S.A. intenţionează să reducă „natural” din personal”

  1. ?

    139X6:100=8,3 plecatori.
    Sunt 5(cinci) bosorogi besinosi iar, inca trei „nenaturali”ii foarte simplu de gasit ,o sa fie batalie mare!
    Sper sa fie o reducere „NATURALA” si apoi bataia pe acele trei locuri.

Leave a Comment