E oficial, centralele de apartament vor fi interzise și în România

În data de 12 martie, Parlamentul European a adoptat „Directiva privind schimbările climatice”, care interzice centralele termice de apartament până în anul 2040. Având în vedere noile directive, „statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire și a elimina treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire, obiectivul fiind eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040. Subvenționarea centralelor individuale pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând din 2025. Va fi în continuare posibil să se acorde stimulente financiare pentru sistemele de încălzire hibride, cum ar fi cele care combină o centrală pe combustibili fosili (centrala termică de apartament) cu o instalație termică solară sau o pompă de căldură”. Se urmărește reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor până în anul 2030, astfel că toate clădirile noi vor trebui să aibă emisii zero, iar clădirile noi ocupate sau deținute de autoritățile publice vor trebui să respecte și ele acest lucru începând din anul 2028. De asemenea, se are în vedere ca numărul clădirilor cu performanță energetică scăzută să crească după renovare.
Potrivit noii legi, statele membre vor trebui să renoveze 16% din clădirile nerezidențiale cu cele mai slabe performanțe energetice până în anul 2030, respectiv 26% dintre acestea până în anul 2033. Totodată, țările membre vor trebui să introducă gradual utilizarea panourilor solare pentru clădirile publice și nerezidențiale, în funcție de dimensiunea lor, precum și pentru toate clădirile rezidențiale noi până în anul 2030. În acest moment, se precizează că doar clădirile agricole și de patrimoniu pot fi scutite de la aplicarea noilor norme, însă țările din UE pot stabili dacă vor include în această categorie și clădirile protejate pentru calitățile lor arhitectonice sau istorice speciale, clădirile utilizate temporar, precum și bisericile și lăcașurile de cult. Încă de anul trecut, mai multe țări europene au început procesul de interzicere a centralelor pe gaz în clădiri: Danemarca, Norvegia, Olanda, Franța, Austria, Germania, Marea Britanie și Belgia.
Legat de acest proiect ambițios, specialiștii sunt de părere că în țara noastră înlocuirea tuturor centralelor pe gaz nu va fi nici ușoară și nici rapidă. Ei iau în calcul atât numărul foarte mare de centrale existente cât și faptul că mulți proprietari nu au banii necesari pentru schimbarea lor cu o pompă de căldură. De asemenea, multe imobile și blocuri au încă un grad redus de izolare termică, ceea ce explică în mare parte preferința românilor pentru centrala termică pe gaz.

5 Thoughts to “E oficial, centralele de apartament vor fi interzise și în România”

  1. […] din 2025. Va fi în continuare posibil să se acorde stimulente… Articolul E oficial, centralele de apartament vor fi interzise și în România apare prima dată în Magazin Sălăjean. Citeste mai […]

  2. Anonim

    Sunt foarte curios cum vor găsi soluții alternative. Nici pe hârtie nu arata bine d-apoi în practica.

  3. alex

    Daca imi da UE 5000 de euro o sa-mi pun pompa de caldura, si despre centrale pe curent nu poate fi vorba, ca nu mai mananci luna aia. Pana atunci sa-si vada de ograda lor. Nu se va aplica inveci in Romania asemenea ineptie.

    1. colea

      AlexȘ Pompa de căldură e pe curent.

  4. Adi

    Băi,la câte ne impun ăștia,peste 10 ani facem coadă la vize pentru Coreea de Nord !!!!

Leave a Comment