Documentele pe care contribuabilii trebuie să le depună la Finanţe în ianuarie

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj informează contribuabilii că, în luna ianuarie, trebuie să depună la organul fiscal competent, după caz, o serie de documente, absolut necesare pentru funcţionarea firmelor, dar şi pentru persoanele fizice.
Astfel, până vineri, 9 ianuarie, trebuie depusă Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitarã taxabilă în România, formular 092, care se depune de către persoanele juridice şi persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în luna decembrie 2014 şi sunt obligate să-şi modifice perioada fiscală devenind plătitori de TVA lunar.
Până în 12 ianuarie 2015, inclusiv, vor trebui depuse: Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, formular 010, care se depune de către persoanele juridice care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoane fizice române, formular 020, care se depune de către persoanele fizice, altele decât persoanele fizice române care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de înregistrare fiscală/Declaraţia de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, formular 070, care se depune de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere care au obligaţia să se înregistreze ca plătitori de TVA în urma depăşirii plafonului legal de scutire; Declaraţia de menţiuni privind anularea înregistrării în scopuri de TVA în vederea aplicării regimului de scutire prevăzut la art. 152 din Codul Fiscal, formular 096, care se depune de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 care în cursul unui an calendaristic nu depăşesc plafonul de scutire prevăzut de art.152 din Codul fiscal, care solicită scoaterea din evidenţa plătitorilor de TVA.
Apoi, până în 15 ianuarie 2015, inclusiv, trebuie depusă Declaraţia privind venitul estimat/ norma de venit, formular 220, pentru anul în curs, care se depune de către persoanele fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor din derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere sau subînchiriere.
În fine, până în 26 ianuarie 2015, inclusiv, contribuabilii trebuie să depună: comunicarea pro-ratei provizorii care se va aplica în 2015 si a modului de determinare a acesteia, care se efectuează de către persoanele impozabile cu regim mixt pentru care ponderea operaţiunilor cu drept de deducere în totalul operţiunilor se modifică în anul curent faţă de anul precedent; solicitarea pro-ratei speciale sau comunicarea deciziei de renuntare la aplicarea pro-ratei speciale aprobate anterior, care se efectuează de către persoana impozabilă cu regim mixt, în situaţii speciale, prin solicitarea de la MFP a aprobării aplicării unei pro-rate speciale; declaraţia privind cifra de afaceri în cazul persoanelor impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic şi care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri în anul precedent, formular 094 – se depune de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conf. art.153 din Codul Fiscal, care au utilizat trimestrul ca perioada fiscală în anul precedent, care nu au efectuat achiziţii intracomunitare de bunuri; notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097, care se depune de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare pentru notificarea organelor fiscale cu privire la aplicarea sistemului TVA la încasare sau cu privire la încetarea aplicării acestui sistem în condiţiile prevăzute la art. 134+2 si art. 156+3 alin. (11) si alin. (12); Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar, trimestrial, semestrial pentru obligaţiile bugetului de stat aferente perioadei precedente, formular 100; Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunar, trimestrial, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente perioadei precedente, formular 112; Declaraţia informative privind impozitul pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, formular 208, aferente semestrului precedent, care se depune de către notarii publici; Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice si posturilor consulare acreditate în România pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii decembrie 2014, formular 224.; Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar, trimestrial, semestrial, anual, pentru obligaţiile bugetului de stat aferente perioadei precedente, formular 300; Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153+1 Cod Fiscal şi care au efectuat achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125+1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile; Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307, care se depune de către persoanele impozabile pentru operatiunile prevãzute la art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru ajustarea TVA de către locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achiziţionate printr-un contract de leasing, dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc după scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA a locatarului/utilizatorului în baza prevederilor art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal; pentru ajustarea TVA de către persoana impozabilă pentru care înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) sau lit. g) din Codul Fiscal, care nu a efectuat ajustările de taxă conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161 din Codul Fiscal în ultimul decont depus înaintea scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA sau care a efectuat ajustări incorecte; Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal, formular 311, care se depune de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) – e) din Codul Fiscal si care efectuează în perioada în care nu au cod valid de TVA livrări de bunuri/prestări de servicii şi/sau achiziţii de bunuri şi/sau de servicii pentru care sunt obligate la plata taxei pe valoarea adăugată; Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna decembrie 2014, formular 390 VIES; Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în perioada de raportare precedentă (luna trimestru etc.) de către plătitorii de TVA cu perioadă de raportare declarată pentru depunerea decontului de TVA.

Leave a Comment