Datoriile primăriilor sălăjene au explodat

Primăriile sălăjene nu au reuşit să reducă nivelul datoriilor mai vechi de 90 de zile, deşi oficialii Guvernului le-au atenţionat că până la finalul acestei luni, arieratele trebuie să scadă cu minim 85 de procente.
Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Sălaj, la 28 februarie 2013, valoarea totală a arieratelor înregistrate de către primăriile din judeţ se ridică la 6,63 milioane de lei, fiind în creştere cu peste 2 milioane faţă de luna precedentă. Cele mai îndatorate cinci primării figurează cu aproape 4,3 milioane de lei, adică două treimi din totalul arieratelor. Primăria campioană are de plătit peste 1,4 milioane de lei.
“O parte din plăţile restante s-au transformat în arierate”, a explicat Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, această creştere. “Volumul arieratelor ar fi rămas la nivelul din ianuarie ori ar fi scăzut doar dacă primăriile ar fi făcut plăţi. Nu au avut de unde, decât cele care au înregistrat venituri proprii”, a mai spus oficialul CJ Sălaj.
Totuşi, şeful administraţiei judeţene s-a arătat îngrijorat vizavi de faptul că primăriilor li s-a impus ca până în 31 martie să reducă volumul arieratelor cu minim 85 la sută: “Este un lucru imposibil, dat fiind faptul că bugetele se alimentează din venituri proprii după această dată. Taxele şi impozitele se colectează în cursul anului. Prin urmare, există riscul ca unor primării să li se blocheze conturile”. În aceste condiţii, Marc consideră că singura lor şansă este împrumutul din Trezoreria Statului. “Ştiu de cel puţin cinci primării sălăjene care au întocmit documentaţia necesară pentru a accesa împrumuturi din Trezoreria Statului”, a meţionat preşedintele Consiliului Judeţean.
Această posibilitate este acordată primăriilor sugrumate de datorii, prin Ordonanţa de Urgenţă 3/2013, care le permite să se împrumute de la Trezoreria Statului, pe o perioadă de cinci ani, la o dobândă egală cu nivelul ratei dobânzii de politică monetară practicate de Banca Naţională (5,25 la sută pe an, în prezent).

Alte articole

3 Thoughts to “Datoriile primăriilor sălăjene au explodat”

  1. Anonim

    romanul atita stie sa se planga dar nu s-ar zbate sa faca ceva care sa ai aduca si profit. aviz primarilor care sunt lipit de scaunul din primarie

  2. nicu c- calacea

    La Gîrbou primarul este înconjurat de meseriasi în ale constructiilor care presteaza lucrari pentru primarie pentru ca se poate ciupi ca lumea.De ce nu-i angajaza sa faca o echipa de meseriasi care sa aduca profit primariei si sa le ramîna si lor,sunt fratii în credinta care se pricep bine sa fure nu stiu cît se pricep în constructii.

  3. garcea

    cei care sunt vizati citesc aceste comentarii ?ce masuri iau ?nu le este jena de cei care-i cunosc ? ce parere aveti domnule tibi marc,alesii comunelor sînt stat în stat ?un primar nu poate fi tras la rost de nimeni ?ce spuneti domnule Dragnea. ?

Leave a Comment