Dacă tot ne relaxăm… fiscal, ce-ar fi să plătim impozite mai mari?

* impozitul pe locuinţe, pe maşini şi motociclete, precum şi cel pe terenuri intravilan şi extravilan vor fi majorate

Ce ne mai pregătesc guvernanţii
Impozitul pentru locuinţe pregătit de Guvern pentru populaţie începând cu anul viitor a fost majorat, în proiectul actualizat de Cod Fiscal, comparativ cu documentul anunţat în urmă cu o lună, prin creşterea valorii impozabile în funcţie de care este calculată suma finală de plată. Noul document prevede creşteri de peste 6 la sută ale valorii impozabile la toate categoriile de clădiri. Astfel, valoarea impozabilă pentru o clădire cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă a fost ridicată de la 935 lei/metru pătrat la 995 lei/metru pătrat, pentru cele dotate cu instalaţii de apă, canalizare, electrice şi încălzire, şi de la 555 lei/mp la 591 lei/mp pentru cele fără astfel de instalaţii.
Pentru clădirile cu pereţii exteriori din lemn sau piatră naturală, valoarea impozabilă a fost urcată de la 254 lei/mp la 270 lei/mp, cu instalaţii, respectiv de la 159 lei/mp la 169 lei/mp, fără instalaţii, iar pentru clădire-anexă cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă a fost ridicată de la 159 lei/mp la 169 lei/mp, respectiv de la 143 lei/mp la 152 lei/mp. Şi clădirile-anexă cu pereţii exteriori din lemn sau din piatră naturală, valoarea impozabilă a fost ridicată de la 95 lei/mp la 101 lei/mp, respectiv de la 63 lei/mp la 67 lei/mp.
În ceea ce priveşte terenurile, în noul proiect este menţinut principiul limitelor minime şi maxime cu care este înmulţită suprafaţa terenului, dar valorire aferente sunt majorate faţă de cele anunţate public la acel moment. Astfel, pentru un teren intravilan aflat în zona A a localităţii şi rang zero, limitele au fost ridicate de la 8.282 lei-20.706 lei/hectar (faţă de 10.353 lei/hectar în prezent) la 8.817lei-22.044 lei, cele pentru un teren din zona B a localităţii şi rang I au fost crescute de la 5.199 lei-12.998 lei/hectar (faţă de 6.499 lei/hectar în prezent) la 5.535 lei-13.838 lei, cele pentru un teren din zona C a localităţii şi rang II au fost urcate de la 2.668 lei-6.670 lei/hectar (faţă de 3.335 lei/hectar în prezent) la 2.840 lei-7.101 lei, iar cele pentru un teren din zona D a localităţii şi rang III au fost majorate de la 984 lei-2.460 lei/hectar (faţă de 1.230 lei/hectar în prezent) la 1.048 lei-2.619 lei. Pentru un teren din zona D a localităţii şi rangul V, limitele au fost ridicate de la 142 lei-356 lei/hectar (faţă de 178 lei/hectar în prezent) la 151 lei-379 lei.

Maşină mare, taxă pe măsură
Acceaşi situaţie este întâlnită şi în cazul maşinilor. Conform legii, impozitul pe mijlocul de transport este calculat în funcţie de capacitatea cilindrică a motorului, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracţiune din aceasta cu o sumă corespunzătoare. Această sumă a fost majorată acum, în noul proiect, pentru toate tipurile de autovehicule. Astfel, pentru autoturismele cu capacitatea cilindrică între 1.601 cm3 şi 2.000 cm3 inclusiv, suma fixă luată în calcul la stabilirea impozitului a fost ridicată de la 18 lei/200 cmc la 19 lei/200 cmc, la cele cu capacitatea cilindrică între 2.001 cmc şi 2.600 cmc inclusiv a fost majorată de la 72 lei/200 cmc la 77 lei/200 cmc, la cele cu capacitatea cilindrică între 2.601 cmc şi 3.000 cmc inclusiv a fost urcată de la 144 lei/200 cmc la 153 lei/200 cmc, iar la cele cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cmc a fost crescută de la 290 lei/200 cmc la 309 lei/200 cmc.
Suma fixă luată în calcul la stabilirea impozitului creşte şi pentru motociclete şi autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cm3 (de la 8 lei/200 cmc la 9 lei/200 cmc), autobuze, autocare, microbuze (de la 24 lei/200 cmc la 26 lei/200 cmc), dar şi la maşinile de transport marfă.
Pentru TIR-uri, suma fixă luată în calcul creşte, de exemplu, de la 133 lei/an la 142 lei/an pentru maşini cu masa de cel puţin 12 tone, dar mai mică de 13 tone şi două axe, şi de la 517 lei/an-1.169 lei/an la 550 lei/an-1.245 lei/an, astfel de majorări fiind operate şi pentru celelalte categorii de maşini transport marfă.

Lista produselor cu TVA de 9 la sută se extinde
Lista produselor pentru care Guvernul promite TVA de 9 la sută, şi care a inclus iniţial doar pâinea, carnea, peştele, legumele şi fructele, a fost extinsă prin includerea şi altor produse, precum lapte, ouă, animale şi păsări vii, relevă proiectul actualizat de Cod Fiscal. Astfel, în noul document, datat 13 martie, este propusă extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 9 la sută, începând cu anul viitor, alături de pâine, pentru livrarea următoarelor bunuri: animale vii şi păsări vii, din specii domestice, carne, inclusiv organe comestibile şi preparate din carne, peşte şi preparate din peşte, cu excepţia peştilor ornamentali, lapte, produse şi subproduse lactate, ouă de păsări, legume, plante, rădăcini şi tuberculi, alimentare, fructe comestibile şi preparate din acestea. Primul proiect al noului Cod Fiscal, prezentat de Guvern în urmă cu o lună, prevedea reducerea cotei TVA la 9 la sută doar pentru carne, peşte, legume şi fructe, dar Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui a cerut Ministerelor Finanţelor şi Agriculturii şi Parlamentului reducerea TVA la 9 la sută şi la lapte şi produse lactate, considerând discriminatorie scăderea taxei doar pentru unele alimente.

3 Thoughts to “Dacă tot ne relaxăm… fiscal, ce-ar fi să plătim impozite mai mari?”

  1. Banditi in guvern,, banditi in consiliul local.

  2. Maria

    Dau in chirie spatiu comercial ,zona centrala ,tel. 0740572402

  3. Damoc Gabriel

    Majoritatea oamenilor care nu reuşesc să acumuleze suficienţi bani pentru a duce viaţa pe care şi-o doresc sunt cei care se lasă cel mai uşor influenţaţi de opiniile celor din jurul lor. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea ”Te-ai născut bogat”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:gabidamoc75@gmail.com

Leave a Comment