Construcțiile nu se opresc în Sălaj. Peste 300 de autorizații eliberate în primele șase luni ale anului

Sălajul nu duce lipsă de lucrări de construire, dovada clară în acest sens fiind autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale noi. Astfel, în cursul lunii iunie în județ au fost eliberate 52 de autorizații având o suprafaţă utilă de 7385 mp. Numărul acestora a scăzut cu 32,5 la sută faţă de luna anterioară și cu 25,7 la sută faţă de luna iunie a anului trecut. În primele șase luni ale anului în curs în Sălaj au fost eliberate 301 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creștere cu 0,3 la sută faţă de aceeași perioadă a anului trecut, suprafaţa utilă a acestora fiind de 46700 mp. De asemenea, locuinţele terminate în primele șase luni ale acestui an, pe total judeţ, au fost în număr de 288, în creştere cu 30,3 la sută faţă de aceeași perioadă a anului trecut, valoarea totală a acestora fiind de 79840 mii lei preţuri curente.

foto cu caracter informativ

Leave a Comment