Ce trebuie să știe cei care au depus Declarația unică în 2018 și vor bonificațiile promise de Finanțe și ANAF

Procedura de acordare a bonificațiilor pentru depunerea prin mijloace electronice de transmitere la distanță în anul 2018 a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, precum și pentru plata cu anticipație a obligațiilor fiscale declarate în anul 2018 prin declarația unică a fost publicată de curând în Monitorul Oficial.

Cui se aplică bonificațiile:

  • Persoanelor care au depus până la 31 iulie 2018 prin mijloace electronice Declarația
  • Celor care au plătit anticipat până pe 15 decembrie impozitul pe venitul anual estimat, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate estimate pentru anul 2018, declarate prin Declarația unică.
  • Celor care au obținut, în 2018, venituri anuale și care au depus numai declarația unică.

Valoarea bonificațiilor:

  • Sumele rezultate din aplicarea unui procent de 5% asupra obligațiilor fiscale declarate, aferente veniturilor estimate în 2018
  • Sumele rezultate din aplicarea unui procent de 5% asupra obligațiilor fiscale declarate

Când:

  • Organul fiscal constată, din oficiu, acordarea bonificațiilor prevăzute după data de 31 iulie 2019, prin emiterea unei decizii
  • Bonificațiile se acordă și pentru obligațiile fiscale stabilite prin declarații rectificative depuse până la data de 31 iulie 2019.

Bonificația pentru cei care au plătit anticipat se acordă de către organul fiscal în situația în care a fost achitat până la 15 decembrie cel puțin 95% din obligația fiscală declarată, aferentă veniturilor estimate în 2018.

Bonificația doar pentru cei care au depus online se acordă dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • a fost depusă până la 31 iulie 2018

a•  fost achitată până la 31 iulie 2019 inclusiv diferența dintre obligația fiscală declarată aferentă veniturlor realizate în anul 2018 și valoarea bonificației.

Bonificațiile se acordă cumulativ de către organul fiscal central în situația în care a fost achitat, până la 15 decembrie, un procent de cel puțin 90% din obligația fiscală declarată aferentă veniturilor estimate în 2018 și declarația unică a fost depusă până la 31 iulie 2018, prin mijloace electronice de transmitere la distanță.

Persoanele fizice care au achitat integral cuantumul obligațiilor, fără a aplica bonificațiile, pot solicita restituirea sumelor plătite în plus prin depunerea unei cereri.

Leave a Comment