Artista Carla Sabău va reprezenta România la Festivalul ”Sanremo Junior” Italia

Talentata artistă Carla Sabău, elevă a Palatului Copiilor din Zalău, va reprezenta România la finala mondială a Festivalului ”Sanremo Junior” care se va desfăşura în perioada 1-5 mai în Italia. Şi asta, după ce la finalul lunii trecute, chiar de ziua ei – 31 martie, a câştigat Trofeul selecţiilor naţionale la Festivalul ”Sanremo Junior” România. Festivalul s-a desfăşurat la Bucureşti şi a adunat sute de copii şi tineri din toată ţară, iar zălăuanca a reuşit impresioneze juriul cu piesa  ”La Boheme” – Charles Azanvour. ”Sanremo Junior” este singurul concurs internațional pentru cântăreți cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani care beneficiază de Patronajul Oficial al Municipalității din Sanremo cu participanți din întreaga lume. La doar 11 ani, palmaresul artistei Carla Sabău este unul impresionant: zeci de participări la festivaluri naţionale de interpretare muzicală de unde s-a întors cu nenumărate premii şi participări la concursuri naţionale cu zeci de trofee şi premii.

Leave a Comment