Secretele unui pom de Crăciun reuşit

Împodobirea bradului ocupă un loc special în casele românilor de pretutindeni. Un adevărat ritual, această activitate, atât de aşteptată şi plăcută este una dintre cele mai frumoase, în care este implicata întreaga familie, cu mic cu mare. Pentru cei extrem de pretenţioşi, care doresc să fie în pas cu trendul, culorile alese de designeri pentru decoraţiunile de Crăciun din acest an sunt roșu, fuchsia (ciclam) portocaliu și galben. Fireşte, fiecare familie îşi împodobeşte brăduţul după propriile gusturi, alegând să combine două sau mai multe culori în funcţie de preferinţe dar şi de recuzita specifică de care fiecare dispunem. Nicio combinaţie de culori nu este greşită atâta timp cât rezultatul ne bucură privirea. Orice decoraţiune, indiferent de formă, simbol ori culoare, reprezintă un plus de frumuseţe pentru bradul de Crăciun. Decoraţiunile făcute de noi ori de copii sunt de mare efect, asigurând unicitate şi un aspect original fiecărui brad în parte. O tendinţă care capătă amploare este achiziţionarea unui brad artificial, pentru că acesta se găseşte în magazine la preţuri rezonabile şi are durata de viata suficientă, încât investiţia să nu fie una care să dezamăgească. Cu trecerea timpului, brazii artificiali au început sa fie extrem de bine realizaţi, imitând perfect un brad natural, adesea chiar fiind mult mai bogati şi mai aspectuoşi decat brazii naturali. Există însă români, în special prin părţile noastre, ale Ardealului, care sunt mult mai legaţi de tradiţii şi pentru care mirosul de brad proaspăt în casă, în aşteptarea Crăciunului este un lucru la care nu vor renunţa niciodată. Împodobirea bradului cuprinde mai multe etape, în capul listei fiind alegerea locului, o operaţiune esenţială. Cel mai adesea amplasăm bradul într-un loc accesibil musafirilor din această perioadă, într-un loc în care să fie în permanenţă admirat.

Operaţiuni şi ordinea lor, pentru un brad reuşit

Dacă pomul este natural, înainte de a începe împodobirea, tulpina sa va trebui să fie cioplită cu ajutorul unui topor pentru a putea încapea în suportul pentru pom. Brazii artificiali vin cel mai adesea cu un suport care se potriveşte perfect. Următorul pas în împodobirea pomului de Crăciun trebuie să fie neapărat amplasarea ordonată a instalaţiei sau instalaţiilor de iluminare. Primul lucru înainte de amplasarea beculeţelor este verificarea funcţionării instalaţiei, pentru a nu avea surpriza că aceasta nu funcţionează, după ce ne-am chinuit să o distribuim uniform pe crengile bradului. Instalaţia sau instalaţiile se aşază începând din varful pomului şi mergând spre baza acestuia, coborând în funcţie de preferinţele noastre mai aproape de tulpina sau direct pe crengile bradului. Este foarte important ca instalaţia de pom sa fie primul pas în impodobirea bradului, tocmai din considerentul ca aceasta manevră ar fi mult mai anevoioasă în cazul în care pomul este deja decorat. Împodobirea pomului de iarnă se continuă cu amplasarea diferitelor ornamente care pot fi: globuleţe din sticlă sau din plastic cu diverse desene sau simple, clopoţei, funde, Moşi Crăciuni în miniatură, dulciuri etc. Dacă folosim şi lumânări, acestea trebuie lăsate neaprinse, indiferent de situaţie: trebuie evitată cu desăvârşire aprinderea acestora ori, mai rău, lăsarea acestora cu flacără, nesupravegheate. Toate ornamentele folosite în împodobirea bradului trebuie să fie amplasate simetric pe toată suprafaţa bradului, în aşa fel încât să nu existe locuri care să rămână fără niciun ornament sau cu ornamente prea puţine. Următorul pas în împodobirea bradului îl constituie asezarea betelei, care poate fi de calibruri diferite, de culori diferite şi forme diferite. Beteala se pune în funcţie de dorinţa fiecăruia ori a familiei, fie pornind din varf în linie dreaptă către bază, fie pornind din vârf şi coborând spre bază sub forma de cerc. Beteala este importantă şi pentru că ea poate acoperi zonele pe care le-aţi neglijat atunci când aţi decorat pomul, conferind totodată bradului un finisaj desăvârşit.

Brad ori o simplă creangă – bucuria este aceeaşi

Nu trebuie exagerat în privinţa betelei pentru că există riscul să punem în umbră celelalte decoraţiuni. Ultimul pas în împodobirea bradului este reprezentat de amplasarea unui ornament în vârf. Fie o stea, un îngeraş ori tradiţionalul vârf cu formă specifică. Cel mai adesea acest ultim pas este lasat în mâinile capului de familie, el fiind cel care încheie tot fastul împodobirii bradului, însă ornamentul din vârf poate fi plasat de orice alt membru al familiei care îşi doreşte să facă acest lucru, operaţiune ce trebuie făcută cu atenţie, pentru a nu dărâma bradul. Tradiţia spune că bradul se împodobeşte în seara de Ajun, şi este păstrat până după Bobotează. Pentru că ne dorim, atât noi cât şi cei mici, să ne bucurăm cât mai mult de bradul gata împodobit, această regulă nu mai este respectată, fiecare alegând în funcţie de dorinţă ori posibilităţi, ziua în care brăduţul poate fi împodobit. După terminarea operaţiunilor de mai sus, instalaţiile cu beculeţe pot fi băgate în priză (având grijă să întrerupem alimentarea atunci când plecăm de acasă!) masa poate fi întinsă şi, printre bucate, voie bună şi emoţie, Moş Crăciun poate veni în fiecare casă, acolo unde cu siguranţă va lăsa câte un mic dar, indiferent dacă o va face lângă un brad mare şi bogat ori lângă o crenguţă simplă de brad. Mare sau mic, brad argintiu, molid ori o simplă creangă, vor aduce căldura şi bucuria Crăciunului în fiecare casă. Dacă şi generozitatea noastră ar spori, mai ales în această perioadă, iar gândul ne-ar fi îndreptat şi către cei mai puţin fericiţi ori avuţi, către cei singuri ori bolnavi, cu siguranţă Crăciunul nostru va fi cu mult mai împlinit, mai bogat şi mai special.

Leave a Comment