Pericei – polul mondial al “cepei picurate”, în acest weekend

Festival de “Cartea Recordurilor”

În cadrul ediţiei din acest an a Festivalului Cepei, ce va avea loc sâmbătă, 3 septembrie, la Pericei, organizatorii intenționează să strângă laolaltă cel mai mare număr de oameni pasionați de „clisă friptă-n botă și pită cu ceapă picurată cu untura slăninii de porc de Mangalița”. O nouă ediţie a celui mai „aromat” festival din ţară se pune la cale în acest sfârşit de săptămână în frumoasa aşezare din Sălaj, organizatorii venind, şi în acest an, cu multe surprize, concursuri, premii, dar mai ales cu promisiunea că participanţii vor mânca şi se vor distra pe cinste.

„În cadrul acestei ediții a Festivalului Cepei de la Pericei, vom strânge laolaltă cel mai mare număr de oameni din lume pasionați de ”clisă friptă-n botă și pită cu ceapă picurată” cu untura delicatei slănini de porc „Mangalița”, au spus organizatorii. Hrana – spun ei – este singurul limbaj universal pentru care nu ai nevoie de translator și care îți povestește cu miros, savoare și culoare, tainele bucătăriei din care provine. Mâncarea țărănească ascunde în ea tainele descoperite recent de specialiști: pentru un trai frumos și sănătos, e musai să mâncăm alimente locale, proaspete, și gătite după vechile tradiţii gastronomice. “Este momentul potrivit să ne amintim de gusturile pe care le-am descoperit alături de bunicii noștri”, spun organizatorii celebrului festival din Pericei.

“Este un festival despre tradiţie, mâncare sănătoasă şi gust autentic”

Primarul comunei, Boncidai Csaba, se implică trup şi suflet în organizarea acestui festival devenit tradiţie. „Periceiul îşi doreşte foarte mult ca în acest an să obţină un al treilea record mondial. Dacă discutăm de cel care s e pune la cale în acest an, ar fi primul, pentru că, încă nu este un record stabilit în acest domeniu. Ca și în cazul monumentului cepei și a celei mai lungi cunune de ceapă, recorduri care ne-au adus până acum două titluri mondiale, scopul principal al acestui eveniment este de a promova frumoasa zonă a Periceiului, de a fi cunoscuţi şi de către cei care încă nu au aflat de noi, de promovare a comunei, a tradiţiilor şi obiceiurilor.

Reîntoarcerea la alimentaţia trecutului, la mâncarea tradiţională, este un alt motiv pentru care are loc acest eveniment cu care noi ne mândrim. Vedem peste tot reclame agresive, de cele mai multe ori nesincere, la produse care nu au fost şi nu vor fi niciodată româneşti, autentice. Nu are niciun rost să vorbim despre calitatea lor sau despre ingredientele care intră în compoziţia lor – parizer, margarină, legume importate, iar lista poate continua. Întoarcerea la alimentele simple, naturale, la produsele din casele gospodarilor sălăjeni, ori la legumele sănătoase ce cresc pe pământul din grădinile oamenilor din Pericei sunt tot atâtea motive pentru care evenimentele din acest weekend de la Pericei vor avea loc, spre bucuria localnicilor şi a turiştilor care vor veni să participle la concurs, ori să se distreze”, a spus primarul comunei, Boncidai Csaba.

Oaspeţi importanţi din Ungaria şi Canada vin la “ceapa picurată”

Pe lângă Achim Irimescu, Ministrul Agriculturii, care şi-a anunţat prezenţa, sâmbătă, la eveniment, vor veni să guste din ceapa picurată, dar mai ales să vadă frumuseţile din partea locului, miniştrii Agriculturii din Canada şi Ungaria, dar şi un senator canadian, care va aduce la Pericei importanţi oameni de afaceri şi directori de companii canadiene. Sunt invitaţi, de asemenea, oameni de afaceri din România şi Ungaria, directori de companii şi oameni din medii diferite de afaceri. Primarul Boncidai Csaba ne-a declarat că înaintea evenimentului propriu-zis, cel care – se speră – ar putea aduce un nou record mondial la Pericei, va avea loc şi o conferinţă de presă la care vor participa personalităţile din România şi de peste hotare, invitate la eveniment.

Prin urmare, serbările şi spectacolele gastronomice şi artistice de la Pericei se anunţă, ca în fiecare an de altfel, adevărate sărbători încununate cu… delicioasa legumă ajunsă vedetă la Pericei, acolo unde distracţia, mâncarea bună, dar şi bucuria redescoperirii simplităţii tradiţiilor din Sălaj vor duce vestea despre comuna Pericei până departe, peste mări şi ţări. Acolo unde ceapa şi slănina sunt cunoscute, poate, doar prin faptul că… potolesc o ţâră, foamea. Frumuseţea, gustul adevărat şi povestea lor, neştiută de mulţi, se află la Pericei, acolo unde cei care vor să le descopere dar şi să le simtă, sunt invitaţi în acest sfârşit de săptămână.

Alte articole

One Thought to “Pericei – polul mondial al “cepei picurate”, în acest weekend”

  1. Rubin

    In loc de fript CLISA in Pericei ar fi mai bine ca Primarul sa dea Titlul de propietate pentrucei ce nu au primit pina in prezent !!! ei se distreaza si noi nu avem propietatea in regula, sa putem face si noi investitii pe pamintul nostru RUSINE

Leave a Comment