Globetrotterul Mirel Magop și-a povestit la Zalău aventura sud-americană

Cunoscut pentru zecile de mii de kilometri pe care i-a parcurs hoinărind prin lume, globetrotterul Mirel Magop a ales să sărbătorească alături de publicul zălăuan trei evenimente importante din viaţa lui. Este vorba despre împlinirea a zece ani de la prima lui călătorie, a şase ani de când umblă hai-hui prin lume şi a doi ani de când a pornit, din curtea Muzeului Etnografic din Iaz, în aventura sud-americană.
Magop a fost prezent joi, 6 aprilie, în Sala „Dialoguri Europene” a Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, unde şi-a spus povestea vieţii, ilustrată cu sute de folografii făcute în toţi aceşti ani pe care i-a petrecut cutreierând lumea. „Prima dată mi-a luat trei veri să vizitez toate oraşele din România, prilej cu care am făcut 11.000 de kilometri pe jos, prin ţară. Când al încheiat călătoria, în afară de satisfacţia că am dus la capăt un vis, am început să am păreri de rău pentru că s-a terminat tocmai când începuse să îmi placă”, a rememorat globetrotterul român începuturile aventurii lui.
A urmat călătoria prin care a refăcut traseul lui Badea Cârţan spre Roma, traseu care i-a adus lui Magop celebritatea. Cu opinci, traie tradiţionale şi un cojoc pe umeri, călătorul a parcurs pe jos tot acest traseu, prilej cu care s-a îndrăgostit de costumul popular românesc. Într-un astfel de costum autentic, unul de pe Valea Barcăului, s-a îmbrăcat şi în 28 martie 2015, atunci când a pornit în călătoria spre America de Sud. L-a primit în dar de la Ligia Alexandra Bodea, de la Iaz, localitatea din care a pornit, de altfel, într-o aventură plină de farmec şi de trăiri intense ce s-a întins pe parcursul a doi ani.
„Călătoresc pentru că vreau să fiu liber”, a ţinut să sublinieze călătorul, anticipând, astfel, o întrebare ce stătea pe buzele multora.
Întreaga experienţă sud-americană trăită de globetrotterul român va fi cuprinsă într-un volum – „Gringo” – la care Mirel Magop lucrează în prezent.

Leave a Comment