Meteorologii au anunțat: nu vom avea zăpadă de Sărbători

Zona Crișanei, dar și Maramureșul și Transilvania, nu se vor bucura de zăpadă în aceste Sărbători. Meteorologii au anunțat o vreme caldă pentru această perioadă, iar precipitațiile, dacă vor fi prezente, vor fi sub formă de ploaie. Prin urmare, sălăjenii vor avea un Crăciun, dar și o seară de Anul Nou lipsite de ninsori. În intervalul 20 – 24 decembrie vremea va deveni caldă pentru această perioadă, iar media temperaturilor maxime va crește de la 6 până la 10 grade. Apoi, vremea se va răci, astfel încât, în zilele de 26 și 27 decembrie, media termică diurnă va fi de aproximativ 2 grade. Ulterior, o nouă tendință de încălzire, va determina valori ale temperaturilor maxime ce se vor situa între 3 și 6 grade, în intervalul 28 decembrie – 3 ianuarie. Regimul termic nocturn va avea o evoluție similară și se va caracteriza, la început, prin valori medii în jurul a 0 grade, apoi în creștere, spre 6 – 7 grade în 25 decembrie. Ulterior, răcirea vremii va determina scăderea spre o medie termică de – 4 grade în ziua de 27 decembrie, pentru ca între 29 decembrie și 3 ianuarie să se înregistreze temperaturi nocturne de – 2 spre 0 grade, în medie. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi medie spre ridicată aproape pe tot parcursul intervalului de prognoză; acestea se vor semnala pe arii mai extinse și vor fi mai însemnate cantitativ în zilele de Ajun și Crăciun 24, predominant sub formă de ploaie ori lapoviță. Șansele unor ninsori consistente sunt, practic, inexistente în acest sfârșit de an, spun meteorologii.

 

 

 

Alte articole

Leave a Comment