Găinile circulă în deplină siguranță în traficul lent zălăuan

O găină care luase bulevardul… pas cu pas, vineri, nu părea foarte deranjată de traficul din Zalău, cu atât mai mult cu cât la ora la care a fost fotografiată, traficul era destul de aglomerat în centrul municipiului. Astfel încât, curajoasa galinacee nu s-a sfiit să facă parte din trafic în calitate de „pieton” indisciplinat, deplasându-se  liniștită chiar pe mijlocul drumului. “Mi-a transmis o rudă îndepărtată, din Ortelec, că pot să vin liniștită la oraș, mai ales la o oră de vârf. Mașinile circulă cu viteza melcului așa că nu e niciun risc să sfârșesc sub roțile vreunui zălăuan grăbit. Știu că în perioada aceasta se promovează mai mult porcii, dar să știți că și noi avem rolul nostru bine definit” a cotcodăcit pe limba ei găinușa cea curajoasă unei surse care a dorit să își păstreze anonimatul. Lăsând gluma la o parte, nimeni nu știe cum a ajuns găina pe mijlocul bulevardului, aproape de Galeriile Meseș și nici dacă a reușit în cele din urmă să se întoarcă în locul din care a fugit sau poate în autovehiculul din care, cel mai probabil, s-a pierdut pe drum. Imaginea este una pe cât de inedită, pe atât de amuzantă și mulțumim pentru ea  cititorului care ne-a trimis-o pe mesageria Facebook a redacției Magazin Sălăjean.

Alte articole

7 Thoughts to “Găinile circulă în deplină siguranță în traficul lent zălăuan”

  1. Anonim

    Minunat, am ras cu pofta!!! ????

  2. Anonim

    Cu ce “gainarii” va mai ocupati si voi :)))

    1. Anonim

      Hai ca sunt haiosi, sincer! :)))) Parca ne-am saturat sa vedem tot accidente si necazuri, Dancile si Iohanişi. O gainusa haioasa e binevenita.

  3. Anonim

    Ca sa nu mai spun de subtilitatea textului… ??????

  4. Anonim

    La noi găini,,, la Șimleu mistreti

Leave a Comment