Festivalurile Untold şi Neversea se vor organiza în 2021

Marile festivaluri şi evenimente din România încep pregătirile pentru ediţiile din 2021. Festivalurile UNTOLD şi NEVERSEA, dar şi alte evenimente care strâng anual zeci de mii de participanţi din ţară şi din străinătate, sunt pregătite pentru a reveni la normalitate în anul următor, conform unui comunicat trimis redacţiei.

Reprezentanţii celor mai importante evenimente din România, reuniţi în Asociaţia Română a Organizatorilor de Concerte (AROC) au avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Guvernului României pentru a începe pregătirea planului de măsuri ce vor trebui luate în vederea reluării evenimentelor, în condiţii de maximă siguranţă, în anul 2021. În perioada următoare se vor organiza grupuri de lucru între cele două părţi menţionate mai sus, menite să găsească soluţii pentru restartarea industriei de evenimente din ţară. Industria de evenimente, nu doar în România dar şi în întreaga lume, este printre industriile grav afectate, fiind printre singurele care au fost stopate în proporţie de 100%, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

În urma întâlnirilor realizate între reprezentanţii celor mai mari festivaluri şi evenimente din România şi Guvernul României, reprezentanţii acestuia au înţeles importanţa acestei industrii, a tuturor beneficiilor pe care le aduc atât la nivel de economic cât şi la nivel de brand de ţară. Astfel că, după ce au fost prioritizate şi susţinute industrii precum HORECA, Turism, Media, Transportatori, IMM-uri din multiple domenii etc, industrii care au reprezentat o prioritate prin prisma impactului în economie, dar şi prin prisma impactului social dat de numărul mare de angajaţi afectaţi de lipsa de activitate, Guvernul României şi-a luat angajamentul de a crea o schemă de ajutor de stat şi pentru marile evenimente şi festivaluri, ţinând cont şi de faptul că majoritatea statelor membre UE au implementat măsuri de ajutorare a acestui segment cultural.

„Industria organizatoare de evenimente culturale mari a fost nevoită să-şi întrerupă activitatea pentru cel puţin un an. Pierderile au fost mari atât pentru organizatorii evenimentelor, cât şi pentru iubitorii de muzică, economia naţională şi chiar pentru promovarea ţării. Un leu investit în această industrie de festivaluri poate genera venituri de zece ori mai mari. Guvernul va sprijini printr-o schemă de ajutor de stat această industrie. În plus, prin intermediul unui grup de lucru interministerial, alături de Asociaţia Organizatorilor

de Concerte şi Evenimente din România vom pregăti normele sanitare pentru a se putea organiza astfel de evenimente în siguranţă, începând cu anul viitor. Mediul cultural are un partener de încredere în Guvernul României. Doar printr-un dialog permanent cu specialiştii din acest domeniu vom putea identifica şi pune în aplicare cele mai bune măsuri pentru reluarea activităţilor în siguranţă!” – Raluca Turcanu, Vicepremier Guvernul României. Industria de evenimente din România înseamnă mii de societăţi comerciale şi ONGuri implicate în organizarea de evenimente indoor şi outdoor, concerte, festivaluri etc, toate acestea însumând zeci de mii de angajaţi, furnizori şi colaboratori, a căror activitate profesională a fost grav afectată, în cele mai multe cazuri complet stopată. În plus, impactul în economie pe care îl produc evenimentele şi marile festivaluri pe perioada unui an de zile, se traduce şi în sute de milioane de euro ce sunt angrenaţi în circuitul economic al României.

Numai în cazul UNTOLD şi NEVERSEA se estimează că în 2019, în cele 8 zile de festival, cele două festivaluri au generat, în cele două comunităţi locale, o infuzie de capital de peste 90 milioane de euro, bani care au intrat în circuitul economic local. La aceste sume se adaugă toţi furnizorii şi colaboratorii locali şi naţionali implicati în organizarea evenimentului, care pentru cele două festivaluri înseamnă anual peste 25.000 de oameni, iar ca sume achitate de UNTOLD şi NEVERSEA către aceştia însumând peste 25 milioane de

euro. Dincolo de impactul pe care îl produc marile festivaluri şi evenimente în economie, nu trebuie uitat nici aportul pe care acestea îl aduc în promovarea şi consolidarea imaginii României, în rândul străinilor. Marile festivaluri se bucură de o recunoaştere internaţională, atât în rândul industriei internaţionale prin distincţiile şi premiile primite de-a lungul anilor, dar şi în rândul publicului străin care călătoreşte în România, special pentru a participa la aceste evenimente cu prestigiu internaţional.Festivalurile UNTOLD şi NEVERSEA îşi continuă pregătirile pentru ediţiile din 2021, iar dialogul dintre Guvernul României şi reprezentanţii industriei de evenimente, precum şi planul de lucru propus de autorităţi, dau şi mai multă încredere în revenirea la normalitate a sectorului cultural şi de diverstiment, în anul 2021.

„Credem că acest dialog transformat într-un mod de lucru eficient prin care autorităţile statului se consultă cu specialiştii din mediul privat, cei care până la urmă sunt afectaţi de toată această perioadă de îngheţare a activităţii, este un pas spre normalitate şi spre revenirea la normalitatea pe care şi-o doreşte toată lumea. De la cei care muncim să aducem bucurie, până la cei care participă la

evenimente pentru a se încărca cu bucurie şi energie. De altfel, noi, UNTOLD şi NEVERSEA am fost printre iniţiatorii acestui dialog cu autorităţile încă de la începutul pandemiei, atunci când am mers către autorităţi şi ne-am pus la dispoziţie resursele umane, logistice, parteneriatele şi chiar resursele financiare. Ştim că a fost o perioadă grea pentru toată lumea, ştim că a fost nevoie de o prioritizare, ştim că au fost industrii poate nu chiar la fel de afectate ca cei în situaţia noastră, afectaţi în proporţie de 100% timp de peste 12 luni, dar am înţeles că acele industrii au un impact în economie mult mai mare, am înţeles nevoia de etapizare şi rezolvare a acestor priorităţi. Însă odată aşezate aceste lucruri, ne bucurăm că am găsit înţelegere şi că se acordă atenţie şi industriei noastre, la fel cum s-a întâmplat în această perioadă în multe ţări din Europa, acolo unde guvernele au sprijinit organizatorii de evenimente. Avem încredere că toate aceste măsuri ne vor ajuta să salvăm întregul ecosistem şi că în 2021 vom putea să aducem iar bucurie oamenilor prin evenimentele noastre” – Bogdan Buta, General Manager/Fondator UNTOLD şi NEVERSEA.

Sursa: www.bursa.ro

One Thought to “Festivalurile Untold şi Neversea se vor organiza în 2021”

  1. Anonim

    Fix astea sunt urgențele…

Leave a Comment