Cursul de fotografie, cadrul in care poti deprinde tainele fotografiilor de sezon

Inca de pe vremea copilariei am inteles faptul ca pentru a inregistra un progres asupra unui lucru, cerinta obligatorie este aceea de a-l exersa in avans. Astfel, daca dorim ca anul ce urmeaza sa ne prinda in postura de „fotografi”, tot ceea ce trebuie sa facem este sa ne inscriem la un curs de fotografie, alegand modulul in functie de stadiul in care ne aflam momentan. Din punctul de vedere al beneficiilor, participarea la un curs de fotografie se poate dovedi un lucru bun pentru starea noastra spirituala, insa poate constitui si un pas inainte spre insusirea unor tehnici menite sa ne serveasca in planul profesional. Oferindu-i acestui domeniu un statut mult mai important decat acela de „hobby”, nu este exclus ca viitorul sa ne gaseasca intr-un proiect fotografic de perspectiva.

Unul dintre cele mai importante avantaje pe care le putem castiga daca participam la un curs sustinut de scoala de fotografie RGB Photography este tocmai deprinderea abilitatii de a realiza fotografii intr-un mediu mai putin obisnuit, in care conditiile de lucru sunt impuse de modul in care oscileaza factorii din mediul inconjurator. Iar daca doriti un exemplu elocvent, atunci putem deschide subiectul articolului de astazi, respectiv fotografia de iarna. Pentru a va deschide apetitul, noi nu vom face nimic altceva decat sa subliniem cateva reguli utile pentru un cadru iernatic de exceptie, restul secretelor fiind descoperite de fiecare in parte in cadrul sedintelor de specialitate.

Perioada de fotografiere

Ca in orice alta situatie, exista momente ale zilei care ne pot ajuta din punct de vedere tehnic, in timp ce altele ne pot restrictiona intru totul accesul la o fotografie „naturala”. In majoritatea zilelor de iarna, pozitia soarelui se gaseste la cateva trepte mai aproape de sol, ceea ce inseamna ca avem lumina din belsug. Un sfat util ar fi acela sa ne deplasam, daca programul ne permite, in regiunile de deal si de munte pentru a realiza pictoriale in natura, in aceste zone lumina fiind buna pentru mai multe ore. Cu toate acestea, momentele de apogeu sunt reprezentate in continuare de rasaritul si apusul soarelui, secvente care de aceasta data realizeaza un contrast uimitor cu zapada sclipitoare.

Bateriile si acumulatorii aparatului

Nu-i un secret atat de bine pastrat faptul ca temperaturile joase va pot descarca rapid acumulatorii, din aceasta cauza fiind recomandat sa plecati la drum cu mai multe baterii de schimb. Mai mult ca sigur, meseria de fotograf este aceea care nu permite amanare, pentru ca un cadru pe care aveti ocazia sa il imortalizati intr-o clipa poate sa dispara ori sa isi piarda din farmec peste doua ore.

Filtrele utilizate

Dupa ce o sa avansati in tainele fotografiei veti stii cum puteti profita de fiecare grad de luminozitate in parte, direct proportional cu anotimpul in care va aflati. Un stil de fotografiere ceva mai contrastant, care expune o viziune dramatica si avangardista a exteriorului poate fi pusa mai bine in valoare de catre filtrele colorate, in timpul iernii fiind recomandat sa le alegeti pe acelea UV. In trusa puteti adauga si un filtru de polarizare ori unul din categoria „skylight”.

Protejarea echipamentului de condens

Iar daca totul a mers perfect in mediu exterior, euforia nu trebuie sa fie urmata de un imediat moment de relaxare. Motivul? In momentul in care intrati din nou la caldura nu trebuie sa va grabiti sa previzualizati cadrele imortalizate, introducerea echipamentelor de fotografiat de la frig la cald nefiind recomandata de catre specialisti. Lasati trusa deoparte, vreme de cel putin o ora.

2 Thoughts to “Cursul de fotografie, cadrul in care poti deprinde tainele fotografiilor de sezon”

  1. Un fotograf

    Aşteptăm cu mare interes la iarnă, reguli şi sfaturi pentru a face poze în sezon estival.
    Ce să faci….păteşti.

    1. Anonim

      cand si unde se va tine cursul?

Leave a Comment