„Caravana filmului românesc” ajunge la Zalău. Trei zile cu proiecţii de film gratuite

Zălăuanii de toate vârstele vor avea parte de proiecţii de film gratuite. Cu sprijinul Primăriei Municipiului Zalău şi a Casei Municipale de Cultură „Caravana filmului românesc” ajunge la Zalău, în cursul săptămânii viitoare, prezentând unele dintre cele mai frumoase filme româneşti.

În perioada 10 – 12 mai, copiii, bunicii şi părinţii, sunt invitaţi la sala de spectacole din Clădirea Transilvania, dar şi în Amfiteatrul din Parcul central, unde pot să vizioneze filme îndrăgite care au bucurat copilăria multora dintre părinţii şi bunicii de astăzi, care au crescut şi s-au maturizat păstrând în suflet personaje celebre din filmele româneşti precum Veronica, Lizuca şi Patrocle, sau Nică, fiul lui Ştefan a Petrei şi al Smărăndiţei. „Caravana filmului românesc”, prin secţiunea „Cartea şi filmul” se adresează copiilor preşcolari, şcolari şi liceeni, dar şi tinerilor de peste 18 ani. Potrivit organizatorilor, prin acest proiect cultural – educaţional se urmăreşte evidenţierea conexiunilor dintre arta scrisului şi cea a filmului, punctând aspectele care le apropie, dar şi pe cele care le diferenţiază, prin prezentarea de producţii cinematografice ale căror scenarii au avut ca sursă de inspiraţie romane celebre româneşti, nuvele şi povestiri din programa şcolară sau din bibliografia opţională a elevilor. Aşadar, spectatorii de toate vârstele sunt invitaţi să vizioneze filme celebre, precum: „Veronica se întoarce”, „Mama”, „Saltimbancii”, „Zâmbet de soare”, „Amintiri din copilărie”: Elisabeta Bostan; „Dumbrava minunată” – regia – Gheorghe Naghi; „Baltagul” – regia Mircea Mureşan; „Pintea” – regia Mircea Moldovan.

Proiecţii în Amfiteatrul din Parcul central

Programul va fi completat cu proiecţii în aer liber, ce vor avea loc la Amfiteatrul din Parcul Central Municipal, cu începere de la ora 20.30, în cadrul secţiunii „Capodopere ale cinematografiei naţionale”, secţiune prin care se doreşte promovarea filmelor româneşti de valoare şi a cineaştilor români. Publicul iubitor de film este invitat să vizioneze filme apreciate la nivel internaţional, precum „Nunta mută” – regia Horaţiu Mălăele, „Live” – regia Vlad Păunescu şi „Concertul” – regia Radu Mihăileanu. Accesul publicului este gratuit la toate filmele din programul „Caravanei filmului românesc”. Cei interesaţi trebuie să ştie că programul complet al proiecţiilor care se vor desfăşura în Amfitetrul din Parcul central este următorul: marţi, 10 mai, de la ora 20,30 – „Nunta Mută”, scenariul – Adrian Lustig, Horaţiu Mălăele; regia – Horațiu Mălăele, cu Meda Victor, Alexandru Potocean, Victor Rebengiuc, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu, Alexandru Bindea, Horaţiu Mălăele – o producţie „Castel Film Studios, Agat Films & Cie”; miercuri – 11 mai, ora 20,30 – „Live”; scenariul – Mihai Mănescu, Vlad Păunescu; regia – Vlad Păunescu; cu Rodica Lazăr, Tudor Chirilă, Crina Tofan, Ioana Blaj, Constantin Chiriac, Catrinel Dumitrescu, Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Mihai Dinvale, o producţie – „Castel Film Studios”; joi, 12 mai, ora 20,30 – „Concertul”, scenariul – Matthew Robbins, Héctor Cabello Reyes, Thierry Degrandi, Alain-Michel Blanc, Radu Mihăileanu; regia – Radu Mihăileanu; cu Aleksey Guskov, Mélanie Laurent, Dmitri Nazarov, François Berléand, Vlad Ivanov, Miou-Miou; o producţie – „Oï Oï Oï Productions, Les Productions du Trésor”, France 3 Cinéma, Castel Film Studios;

Filme îndrăgite – Sala de spectacole în Clădirea Transilvania

Tot în perioada precizată în Sala de spectacole din Clădirea Transilvania zălăuanii vor putea viziona filme românesşti după cum urmează: marţi – 10 mai, ora 9,30 – „Veronica se întoarce”, scenariul – Elisabeta Bostan, Vasilica Istrate; regia- Elisabeta Bostan cu Lulu Mihăescu, Margareta Pâslaru, Florian Pitiş şi Dem Rădulescu; ora 11 – „Aminitiri din copilărie”, scenariul şi regia – Elisabeta Bostan cu Ştefan Ciobotăraşu, Ion Bocancea, Corina Constantinescu şi Emanoil Petruţ; miercuri – 11 mai, ora 9,30 „Mama”, scenariul – Vasilica Istrate; regia – Elisabeta Bostan, cu Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş, Mihail Boiarsky şi George Mihăiţă; ora 11 – „Dumbrava minunată”, scenariul – Draga Olteanu Matei, regia – Gheorghe Naghi, cu Draga Olteanu Matei, Florina Cercel, Olga Delia Mateescu, Ernest Maftei şi Diana Muscă; ora 18 – „Batagul”, scenariul şi regia – Mircea Mureşan, cu Ilarion Ciobanu, Margarita Lozano, Sandu Sticlaru şi Ioana Pacula; joi – 12 mai, de la ora 9,30 „Saltimbancii”, scenariul – Vasilica Istrate, regia – Elisabeta Bostan, cu – Octavian Cotescu, Carmen Galin, Aurel Iosefini, Adrian Vâlcu, Gina Patrichi şi Dem Rădulescu; de la ora 11 – „Zâmbet de soare”, scenariul – Vasilica Istrate, regia- Elisabeta Bostan, cu – Mircea Diaconu, Bianca Brad, Tudor Petruţ şi Carmen Galin; de la ora 18 – „Pintea”, scenariul -Vasile Chiriţă, Dumitru Mureşan, regia – Mircea Moldovan, cu – Florin Piersic, Maria Ploae, Constantin Diplan, Aristide Teică, Ovidiu Schumacher şi Colea Răutu. Intrarea la toate filmele prezentate este liberă.
„Caravana filmului românesc” este un proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia „Cine Cultura” în parteneriat cu MDV „Audio Studio”, iar în 2016, pentru al patrulea an consecutiv, va continua seria evenimentelor cultural-educative ce vor fi organizate în diferite localităţi din ţară. Următoarele oraşe pe traseul „Caravanei filmului românesc” din luna mai sunt Turda şi Călăraşi.

Leave a Comment