Zece primării din Sălaj și municipiul Zalău primesc bani în urma calamităților naturale

Guvernul României va sprijini cu 1,67 de milioane de lei administrațiile locale din zece comune și municipiul Zalău, precum și Consiliul Județean Sălaj, pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale ce au avut loc în cursul lunii iunie.
Aceste fonduri vor fi utilizate pentru repararea unor drumuri judeţene, poduri, podeţe şi punţi pietonale, străzi, drumuri comunale, drumuri săteşti şi forestiere, unor instituții şi obiective socio – economice afectate de inundaţii etc. anunță Instituția prefectului Sălaj. Cea mai importantă sumă va ajunge către Primăria Zalău (472.000 de lei), iar banii vor fi folosiți pentru lucrări de reparații șapte unități de învățământ. 366.000 de lei va primi și Consiliul Județean pentru intervenții pe drumul județean 108 S (pe raza comunelor Zalha și Gârbou). Comuna Zalha a fost cel mai grav afectată în urma inundațiilor, iar aici vor ajunge 186 de mii de lei pentru reparații la drumuri comunale, podețe și la școala gimnazială Zalha. Și edilii din Cizer, Halmășd, Buciumi, Creaca, Cristolț, Gârbou, Ileanda, Plopiș și Zimbor vor primi diferite sume pentru reparații și intervenții de primă necesitate la obiectivele afectate de inundații.

Alte articole

Leave a Comment