Ultimul pas pentru finalizarea Nodului Rutier Românași de pe Autostrada Transilvania a fost făcut

Nodul Rutier Românași, una dintre cele mai importante conexiuni pentru județ și pentru întreaga regiune de nord-vest a Transilvaniei, a trecut de ultimul obstacol administrativ necesar continuării lucrărilor fără întârzieri, potrivit fostului ministru al Transporturilor, deputatul Lucian Bode. Acesta a adăugat că exproprierile suplimentare necesare au fost aprobate, iar proiectul poate merge mai departe în ritm susținut. În septembrie 2025 a fost emisă autorizația de construire pentru Nodul Rutier Românași, iar de atunci lucrările au avansat constant și trebuie să continue în același ritm, astfel încât Autostrada Transilvania să devină o infrastructură complet funcțională, fără rupturi și fără verigi lipsă.

Constructorii români din asocierea SC SA&PE CONSTRUCT SRL – SC SPEDITION UMB SRL – SC TEHNOSTRADE SRL lucrează într-un ritm alert: stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 55% la finalul lunii aprilie 2026, iar finalizarea este estimată pentru acest an. „Pentru județul Sălaj, Nodul Rutier Românași nu este doar un punct pe hartă. Este conexiunea care va lega comunitățile locale. Va asigura descărcarea traficului în DN1F și DJ108A și va face funcționale secțiunile autostrăzii dintre Nădășelu și Poarta Sălajului. Fără acest nod rutier, o parte importantă din Autostrada Transilvania ar fi rămas izolată, fără conexiuni eficiente cu drumurile din zonă și fără impactul economic așteptat pentru Sălaj și pentru întreaga regiune. Autostrada este proiectul strategic care poate schimba dezvoltarea întregii regiuni: mai multă conectivitate, investiții, mobilitate și oportunități pentru comunitățile din Sălaj și din nord-vestul țării. Iar Nodul Rutier Românași este una dintre piesele-cheie care transformă această autostradă într-o rețea funcțională, cu beneficii reale pentru oameni și economie”, a precizat Bode.

 

4 Thoughts to “Ultimul pas pentru finalizarea Nodului Rutier Românași de pe Autostrada Transilvania a fost făcut”

  1. Doru

    Omul asta se baga iar in seama. Du-te omule si lasa-ne! Cu teza de doctorat ne-ai mintit, n-ai mai zis ce afaceri ai facut cu primarul de la Sinaia, minti in continuu. De ce nu ne lasi in pace? Du-te omule si fura in alta parte, nu intelregi?

    1. Anonim

      Păi cum zici că a mințit în teza de doctorat? Că doar a scris de accidentul de la centrala nucleară „Fukuyama”(Francis, scriitor și profesor american) – ce dacă l-a confundat cu Fukushima?, doctor este!

  2. Cristina

    Un pupincurust rămâne un … pupincurist! Ăsta nu are bun simț ! Un ticalos și un om de nimic! Se agată de orice , numai să iasă în evidență! Îl dai pe ușă afară, închizi ușa după el, îți intră pe geam! Bolek…. lasă-ne!!! Te rugăm!!!!!

  3. Olga

    În atenția redacției: sunteți penibili! Dacă continuați să-i faceți reclamă unui om de nimic!!! Cu cât vă plătește? Rușine!!!!

Leave a Comment