Sute de copii din Jibou, premiați de autoritățile locale

Orașul Jibou a găzduit, zilele trecute, o gală locală a sportului, un eveniment ce a avut ca scop răsplătirea copiilor care practică sportul și care s-au remarcat prin obținerea unor rezultate semnificative. „Am ținut să răsplătim și anul acesta interesul, munca și talentul copiilor din Jibou care fac sport. Am organizat vineri a doua ediție a Galei Sportului la Jibou pentru a-i premia, pentru a le mulțumi lor și celor care îi îndrumă, îi încurajează și îi susțin moral și material. Au fost prezenți cei peste 300 de copii înscriși la Sport Club Orășenesc Jibou. Odată cu construirea sălii de sport, o sală polivalentă foarte modernă, am înființat noi ramuri sportive în cadrul SCO Jibou și avem acum, pe lângă secția de fotbal, secții de handbal, tenis, karate, kikcboxing, iar de luna viitoare vom avea și volei. Și vom continua să lărgim aria sportului în masă cu alte secții, pentru a oferi copiilor toate posibilitățile să facă sport și să facă performanță. În vară am finalizat modernizarea și dotarea sălii de sport de la Școala Gimnazială Lucian Blaga. Tot aici vom pune și suprafață sintetică pe cele trei terenuri, de fotbal, baschet și volei. În ianuarie finalizăm construirea noii săli de sport de la Liceul Tehnologic Octavian Goga. Și va fi gata în curând și bazinul de înot.Am avut ieri trei invitați speciali, oameni cu adevărat speciali prin implicarea în sportul din Sălaj. Lui Ioan Onicaș, președintele Federației Române de Minifotbal, i-am mulțumit pentru performanța de a cuceri titlul mondial anul acesta, o performanță prin care, ca sălăjean, a făcut județului nostru o onoare atât de mare”, a declarat primarul orașului Jibou, Dan Ghiurco.

One Thought to “Sute de copii din Jibou, premiați de autoritățile locale”

  1. […] Orașul Jibou a găzduit, zilele trecute, o gală locală a sportului, un eveniment ce a avut ca scop răsplătirea copiilor care practică sportul și care s-au remarcat prin obținerea unor rezultate semnificative. „Am ținut să răsplătim și anul acesta interesul, munca și talentul copiilor din Jibou care fac sport. Am organizat vineri a doua ediție a Galei Sportului la Jibou pentru a-i premia, pentru a le mulțumi lor și celor care îi îndrumă, îi încurajează și îi susțin moral și material. Au fost prezenți cei peste 300 de copii înscriși… Citeste mai mult […]

Leave a Comment