Măsură de sprijin a patronilor de terase aflate pe terenurile municipiului

Consilierii locali zălăuani vor decide, în ședința ce va avea loc miercuri la Primăria Zalău, dacă patronii teraselor care au spații închiriate aflate în proprietate publică, vor beneficia de o reducere substanțială a cuantumului chiriei aferente perioadei în care Zalăul s-a aflat sub restricțiile impuse de carantina zonală. “Pentru perioada în care s-a instituit carantina zonală pentru municipiul Zalău, societăţile comerciale care desfășoară activităţi de alimentaţie publică pe terasele amenajate pe terenul proprietatea publică a Municipiului Zalău, vor achita un procent de 10 la sută din cuantumul chiriei datorate în baza contractului de închiriere teren”, se arată în proiectul de hotărâre ce va fi supus votului consilierilor locali. Municipalitatea a luat în considerare consecințele carantinei zonale, instituite în Zalău în luna noiembrie, măsură prin care a fost afectată activitatea cu publicul a operatorilor economici din categoria restaurantelor, cafenelelor, barurilor restaurantelor şi cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul şi exteriorul clădirilor, dar și de solicitările formulate de chiriaşi în scopul diminuării chiriei pe perioada în care le-a fost interzisă activitatea. Patronii unităților au spus că afacerile lor au fost grav afectate, iar prin nerealizarea de venituri se găsesc în imposibilitatea de a plăti chiria datorată.

 

Leave a Comment