Guvernul nu a numit, deocamdată, un nou prefect în Sălaj

Ședința de Guvern de joi, 28 noiembrie, a avut pe ordinea de zi printre alte proiecte, și proiectele de hotărâre privind eliberarea din funcție a mai multor prefecți. O astfel de Hotărâre a fost adoptată și în privința prefectului județului Sălaj, Florin Florian. Este vorba despre Hotărârea privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect al județului Sălaj de către Florian Florin. Au mai fost adoptate hotărâri similare în privința prefecților din Alba, Arad, Harghita și Suceava. Având în vedere faptul că, deocamdată, pentru județul Sălaj nu a fost numit un nou prefect, conducerea instituției este asigurată în această perioadă de subprefectul Vegh Alexandru.

One Thought to “Guvernul nu a numit, deocamdată, un nou prefect în Sălaj”

  1. Alessandru

    UDMR cum de rămâne întotdeauna la conducerea prefecturii? Întreb pentru un prieten.

Leave a Comment