Echipamente moderne pentru îngrijirea bebelușilor de la Spitalul Județean din Zalău

Consiliul Județean Sălaj a câștigat o finanțare europeană de 370.000 de lei pentru dotarea Secției Neonatologie de la Spitalul Județean de Urgență din Zalău, cu echipamente necesare tratării pacienților critici nou-născuți. „Este o nouă reușită a echipei din Consiliul Județean și din Spitalul Județean, care ne permite să continuăm investițiile în sistemul de sănătate, de această dată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. Dincolo de achiziția de echipamente medicale performante pentru Secția Neonatologie, acest proiect își propune să ofere fiecărui bebeluș născut prematur nu doar o șansă la viață, ci și susținerea necesară unei dezvoltări optime”, a declarat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj. Proiectul vizează achiziționarea echipamente medicale adecvate pentru îmbunătăţirea programului de screening, printre care două monitoare de reanimare neonatală, un incubator de transport intern dotat cu ventilator şi targă, un videolaringoscop şi un aparat de ventilaţie mecanică non-invazivă. De la începutul anului, în Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Zalău au venit pe lume 1.374 de bebeluși, dintre care 135 prematuri.

One Thought to “Echipamente moderne pentru îngrijirea bebelușilor de la Spitalul Județean din Zalău”

  1. […] Consiliul Județean Sălaj a câștigat o finanțare europeană de 370.000 de lei pentru dotarea Secției Neonatologie de la Spitalul Județean de Urgență din Zalău, cu echipamente necesare tratării pacienților critici nou-născuți. „Este o nouă reușită a echipei din Consiliul Județean și din Spitalul Județean, care ne permite să continuăm investițiile în sistemul de sănătate, de această dată cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență. Dincolo de achiziția de echipamente medicale performante pentru Secția Neonatologie, acest proiect își propune să ofere fiecărui bebeluș născut prematur nu doar o șansă… Citeste mai mult […]

Leave a Comment