Deficit de comisari în protecția consumatorilor

Deficitul de personal este prezentă și printre comisarii în protecția consumatorului din Sălaj, arată ultimele date prezentate de oficialii Instituției Prefectului Sălaj în cadrul ședinței lunare a Colegiului Prefectural.

„În activitatea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Sălaj,  cea mai mare problemă identificată este deficitul de personal”, se arată într-o notă a Instituției Prefectului Sălaj prezentată în fața directorilor de instituții publice deconcentrate din județul nostru.

Cursuri de formare blocate de pandemie

O altă problemă sesizată de Instituția Prefectului Sălaj a fost cea referitoare la organizarea de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj a cursurilor de formare profesională. „Acțiunea de organizare a programelor de formare profesională a avut un grad de realizare de numai 80 la sută din cauza pandemiei. Cursurile au fost suspendate, iar altele noi nu au putut fi organizate”, se mai arată în raportul Instituției Prefectului.

Pensionari reticenți

Din analizele Instituției Prefectului Sălaj mai reiese că numărul pensionarilor interesați de utilizarea biletelor de tratament în stațiuni de profil a început să scadă. „Pensionarii și asigurații sistemului public de pensii au fost reticenți la plecarea în stațiuni din cauza pandemiei, o altă problemă fiind lipsa cererilor pentru anumite stațiuni balneare dintre cele repartizate. Reticențe au fost pentru stațiunile Buziaș, Geoagiu-Băi din cauza legăturilor de transport deficitare”, se mai arată în informarea reprezentanților guvernului în teritoriu.

One Thought to “Deficit de comisari în protecția consumatorilor”

  1. Anonim

    As vrea un comentariu. Știu ca nu tine de consiliul județean, dar cred ca ar trebui crescut un pic numărul minim obligatoriu de zile de concediu, și sa beneficieze de vouchere pentru concediu și angajații din domeniul privat. Nu doar putorile de la stat..

Leave a Comment