Controale în Sălaj. Sunt verificate cursurile de apă

În această perioadă, sunt în desfășurare acțiuni de verificare a modului în care au fost salubrizate cursurile de apă și au fost întreținute șanțurile și rigolele în localități, pentru asigurarea secțiunilor de scurgere a apelor. La nivelul arealului Someș-Tisa, controalele sunt efectuate în județele Cluj, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj. Vor fi verificate, în principal, cursurile de apă pe care s-au produs blocaje care au provocat pagube importante, precum și localitățile în care au avut loc inundații ca urmare a nerealizării/ neîntreținerii corespunzătoare a șanțurilor și rigolelor de scurgere a apelor pluviale, inclusiv punctele critice identificate cu ocazia acțiunilor de control anterioare.

Salubrizarea şi ulterior menţinerea stǎrii de curǎţenie a malurilor şi albiilor cursurilor de apǎ au un caracter permanent şi constituie una dintre obligaţiile care revin primăriilor pentru buna gospodǎrire a localităţilor. Acțiunea face parte dintr-o campanie națională organizată de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, desfășurată în toate județele țării între 17 mai și 30 iunie. Comisiile de verificare sunt coordonate de către prefecți, în calitate de președinți ai Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență și includ reprezentanți ai Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa – Sistemelor de Gospodărire a Apelor, ai Instituției Prefectului din fiecare județ, ai Comisariatelor Județene ale Gărzii de Mediu și ai Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență.

Leave a Comment